Ahmadinejad a depus plângere împotriva unui lider religios reformator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ahmadinejad a depus plângere împotriva unui lider religios reformator
Ahmadinejad a depus plângere împotriva unui lider religios reformator

Preşedinţia iraniană a depus plângere împotriva unui important lider religios reformator, marele ayatollah Youssef Sanei, acuzat că l-a insultat pe preşedintele Mahmoud Ahmadinejad, a anunţat astăzi agenţia FARS, relatează AFP.

"În urma declaraţiilor insultătoare ale lui Sanei la adresa preşedintelui, biroul juridic al Preşedinţiei a pregătit o plângere care va fi depusă la tribunalul special al clerului", a declarat agenţiei o sursă din cadrul Preşedinţiei.

Ayatolahul Sanei reprezintă o "sursă de inspiraţie" în Iran şi are numeroşi susţinători în întreaga ţară. În ultimii ani, el s-a remarcat prin decretele sale religioase în care susţine egalitatea în drepturi între bărbaţi şi femei. În acelaşi timp, el este un apropiat al liderilor opoziţiei reformatoare.

În august, cotidianul ultraconservator Javan l-a acuzat pe ayatolahul Sannei că l-a făcut "bastard" pe preşedintele Ahmadinejad într-un discurs ţinut în faţa credincioşilor, ceea ce liderul religios a dezminţit categoric.

Mahmoud Ahmadinejad are relaţii dificile cu o parte a liderilor religioşi iranieni, dintre care mai mulţi au refuzat să-l felicite pentru realegerea în funcţia de preşedinte al Iranului, contestată de opoziţie.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite