Ploiești: Aglomaraţie de târgul naţional de la Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploiești:  Aglomaraţie de târgul naţional de la Ploieşti
Ploiești: Aglomaraţie de târgul naţional de la Ploieşti

În cortul amplasat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor exponatele vor putea fi cumpărate până cel târziu duminică, la ora 14.00

Pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti un nou târg de produse textile şi marochinărie s-a deschis ieri după-amiază. „Avem haine de toamnă, geci şi paltoane fabricate din stofă, mohair sau poliester şi combinaţii ale acestor materiale.

Preţurile variază la haine între 100 şi 170 de lei, iar la geci între 50 şi 60 de lei”, spune Ana Maria Lungu, administratorul SC Arpesi Tex din Brăila. Produsele expuse la acest târg sunt fabricate în România. „Suntem o firmă din Piteşti care comercializăm încălţăminte din piele, avem de la pantofi la ghete de iarnă, preţurile variază între 60 şi 150 de lei. Dacă un cumpărător este nehotărât suntem dispuşi să negociem preţul”, explică Marius Ionescu, un comerciant.

Acesta este cel de-al şaptea târg organizat de SC Business Expo la Ploieşti şi al doilea din acest an şi, chiar din prima zi s-a bucurat de foarte mulţi vizitatori.

Organizat de Business Expo
„Am venit pe la 12.00 şi m-am uitat, iar acum am venit să cumpăr, am luat bani de acasă pentru că am văzut o promoţie la cizme şi am vrut să-mi cumpăr” spune Maria Toader, o ploieşteancă. Potrivit organizatorilor târgului, ploieştenii sunt interesaţi de aceste produse şi pentru că au mai cumpărat şi de la celelalte ediţii.

„Au venit mulţi clienţi, ploieştenii sunt foarte receptivi, ne ajută foarte mult şi locaţia pentru că este centrală, dar şi faptul că am făcut foarte multă reclamă”, explică Daniela Andrei, administratorul Business Expo, o societate din Bucureşti.

La standurile de la Sindicate sunt prezenţi comercianţi din foarte multe zone ale ţării, precum Braşov, Târgu Mureş, Constanţa, Vâlcea, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, dar este şi un producător de dulciuri venit tocmai din Budapesta pentru acest târg.

Program de vizitare
Târgul poate fi vizitat de astăzi şi până sâmbătă între orele 10.00 şi 20.00, iar duminică, în ultima zi de prezentare, de la ora 10.00 la 14.00. „Organizarea acestui eveniment a fost posibilă numai cu sprijinul Primăriei Ploieşti, care ne-a ajutat foarte mult la această ediţie dar şi la cele anterioare”, mai spune Daniela Andrei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite