Adevarul.ro

Agentul 007 de Braşov, omul cu 44 de identităţi!

  • Flavia Cistian

  • Sâmbătă 17 oct 2009

Agentul 007 de Braşov, omul cu 44 de identităţi!

Agentul 007 de Braşov, omul cu 44 de identităţi!

CITEŞTE ŞI

Radu Turlacu a reuşit să păcălească mai multe bănci, cu ajutorul unor documente false, în urma cărora a obţinut împrumuturi bancare în valoare totală de 60.000 lei.

Braşoveanul şi-a fi continuat seria înşelăciunilor dacă, vineri, nu ar fost prins de poliţişitii din Brăila la scurt timp după ce cumpărase, tot cu acte false, un telefon mobil în valoare de 540 de lei.

În urma cercetărilor, poliţiştii au aflat că braşoveanul era dat în urmărire la nivel naţional şi internaţional de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, din data de 20 ianuarie 2009, după ce oamenii legii aflaseră de fraudele bancare pe care le comisese cu ajutorul altor persoane. Mai mult, Radu Turlacu era căutat şi pentru a-şi executa pedeapsa de 3 ani închisoare la care fusese condamnat de Judecătoria Braşov, la data de 13 aprilie 2009, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monedă.

Vom reveni cu amănunte.

Capcana dlui Coman

Sabin Orcan

Singura metodă prin care ziarele vor reuşi să facă faţă confruntării cu audiovizualul este, pur şi simplu, să fie mai bune!

Elogiul durerii

Radu Călin Cristea

E nevoie ca întâmplarea să răstoarne furnica pentru ca aceasta să poată vedea cerul.

Populismul ca un cancer

Grigore Cartianu

În politică nu există nenorociri mai mari decât corupţia şi populismul. Ambele se traduc prin hoţie.

Ravagiile Doamnei

Ion Cupen

Doamna în negru cu coasa pe umăr calcă fără noimă ogorul fotbalului nostru.

Vlad Epurescu - Blog

Vlad Epurescu

Chiar nu v-aţi săturat de Becali?

14:5618.11.09

Ceaiul de la ora 5

Sabin Orcan

PRO TV, televiziunea-cioclu

17:5312.11.09

Blog de bine

Laurenţiu Ciocăzanu

Ingerul Dinica

17:4012.11.09

Adevarul on Facebook



Erwin Simsensohn

„Evreii au un viitor aici, în România“

Şeful comunităţii evreilor din Bucureşti vorbeşte despre planurile unei minorităţi în declin numeric. Articol complet

Alexandru Tomescu

„Schimbaţi-vă programarea mentală!”

Istoricul explică modul în care anticomuniştii români ar fi putut elibera ţara de sub influenţa Moscovei. Articol complet