Turnu Severin: Agenţie loto jefuită fără arme şi scandal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnu Severin: Agenţie loto jefuită fără arme şi scandal
Turnu Severin: Agenţie loto jefuită fără arme şi scandal

Cei doi indivizi mascaţi care au furat aseară 2.000 de lei în cartierul Crihala sunt căutaţi şi acum de poliţişti

Fără a folosi violenţa, hoţii au reuşit să fugă cu cei 2.000 de lei pe care femeia îi încasase în ziua respectivă. Totul s-a consumat în mai puţin de 120 de secunde, la o agenţie loto aflată în zona „Bazarului Dunărea“. „Din declaraţiile gestionarului, a rezultat faptul că două persoane mascate au pătruns, neînarmate şi, fără să o ameninţe, i-au sustras o sumă de aproximativ 2.000 de lei din interiorul agenţiei“, ne-a precizat subinspectorul Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

După ce indivizii au dispărut, la locul jafului, au ajuns criminaliştii care au fost sesizaţi în jurul orei 21.00. Poliţiştii cred că nu este vorba de nişte hoţi profesionişti, după modul în care au operat. La faţa locului, s-a deplasat echipa operativă coordonată de şeful Inspectoratului, cms. şef de poliţie Ştefan Ponea şi, totodată, a fost constituită celula de criză, fiind alertate şi celelalte structuri ale MAI din Mehedinţi. Peste 500 de forţe de ordine, 100 de jandarmi şi poliţişti de frontieră sunt angrenaţi pentru prinderea celor doi infractori.

Primele indicii, dar şi primii suspecţi

Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că societatea nu îndeplinea toate condiţiile prevăzute de lege în privinţa sistemelor de securitate, în sensul că agenţia avea cameră video de supraveghere, dar nu era funcţională la acea oră. În acest moment, poliţiştii au în lucru mai multe ipoteze. Oamenii legii au identificat deja mai multe persoane ce fac parte din cercul de suspecţi stabilit de către celula de criză. Cercetările continuă pentru a se stabili dacă gestionara agenţiei loto şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu.

Activitatea şi-a reluat cursul normal în agenţia loto prădată de hoţi. Gestionara sucursalei nu a dorit să comenteze asupra celor întâmplate aseară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite