De ce îl admir şi mai mult pe Agassi

Imediat după dezvăluirile din cartea sa, „Open”, care au stârnit atâtea controverse în lumea tenisului şi nu numai, Andre Agassi a fost pus de mulţi la zid. În principal pentru că a recunoscut că, în acea perioadă în care a atins „fundul oceanului”, a încercat să revină la suprafaţă respirând metamfetamină.

În ciuda acestor dezvăluiri îl admir acum şi mai mult pe Agassi. A nu se înţelege că susţin consumul de droguri. Sau că Agassi are vreo scuză pentru că a ales această cale. Îl admir pentru faptul că cel mai greu e să recunoşti. De cele mai multe ori, cei care recurg la asemenea metode de a-şi transforma viaţa în roz neagă cu vehemenţă că ar avea vreo problemă.

Şi mai mult, îl admir pe Andre pentru că a reuşit să depăşească acele clipe şi a ajuns din nou în vârful ierarhiei, poate mai puternic decât înainte. Fiecare a trecut probabil prin momente în care s-a simţit sufocat de viaţă. Şi atunci când se află în deşert, fiecare apelează la diverse metode pentru a ajunge, măcar şi în subconştient, într-o oază de palmieri.

Drogul luat de Agassi nu este unul care să susţină performanţa sportivă. Nu este unul care să-ţi aducă rezultate pe terenul de sport. Agassi nu are de ce să fie aşezat în aceeaşi oală cu Ben Johnson sau cu Marion Jones. Şi nu are de ce să returneze titlurile şi banii aşa cum susţine Marat Safin.

În perioada în care Agassi a recunoscut că a luat acel drog, el nu câştiga nimic, niciun turneu. Ajunsese pe locul 141 în lume. A admis că a greşit şi a început din nou urcuşul. Oare câţi oameni ar fi capabili să se mai caţere încă o dată pe vârful unui munte pe care l-au atins, dar au fost aruncaţi înapoi în prăpastie de o furtună năprasnică.

Puţini iau în considerare prin ce a trebuit să treacă tenismanul pentru a atinge din nou topul. Fragmente în care Agassi povesteşte cum, la 36 de ani, simţea că are corpul unui om de 86 de ani. Că problemele sale la spate, agravate de-a lungul carierei, îl fac ca, uneori, să aibă reale dificultăţi în a se ridica dimineaţa din pat.

Cei care au făcut vreodată vreun pic de sport de performanţă ştiu foarte bine prin ce transformări trece corpul omenesc atunci când este supus zi de zi unor eforturi inimaginabile.

Agassi a fost „open” cu toată lumea. Asemenea unui alt campion, Michael Jordan. Care în discursul de la introducerea în Hall of Fame şi-a spus deschis părerea despre câţiva dintre oamenii care i-au stat în cale în carieră, dar care au alimentat în el focul dorinţei de victorie. La rândul său, Jordan a fost criticat pentru discursul său.

De când a discuta fără făţărnicie despre cineva este un lucru de acuzat? Ne-am transformat oare într-o lume de diplomaţi? Agassi a fost acuzat că a scris toate acele lucruri doar pentru a-şi vinde cartea. S-a gândit oare cineva că cele spuse de el în carte au fost folosite de editură pentru a-şi promova produsul?

Admiraţia mea pentru Agassi a crescut progresiv după dezvăluirile din „Open“. Chiar şi dacă s-a luat de Ilie Năstase. La urma urmei şi Nasty dacă s-ar apuca de făcut dezvăluiri cred că ar ieşi o carte mai spumoasă decât „Ar fi fost prea frumos” şi cu siguranţă ar putea rivaliza cu „Open”.

Agassi nu are de ce să fie aşezat în aceeaşi oală cu Ben Johnson sau cu Marion Jones.