La 14 ani, pe acoperişul Africii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o vârstă la care mulţi adolescenţi petrec majoritatea timpului în faţa calculatorului, Crina „Coco” Popescu (foto) practică alpinismul de înaltă clasă la doar 14 ani. Ieri, ea s-a întors din Tanzania, Africa, unde a cucerit vârful Uhuru Peak, de 5.896 de metri, cel mai înalt din masivul Kilimanjaro şi de pe continent.

La 7 iunie, ora locală 10.45, fata din Râşnov (Braşov) a devenit cea mai tânără alpinistă de la noi care a reuşit o astfel de performanţă. Crina l-a avut alături pe tatăl şi, totodată, antrenorul ei, Ovidiu Popescu.

În ianuarie anul acesta, tânăra a început circuitul la care s-au angajat alpinişti cu experienţă din toată lumea: „Seven Summits“, cucerirea celor mai înalte şapte vârfuri de pe cele şapte continente.

Prima reuşită a fost Aconcagua (6.962 de metri), reprezentând America de Sud. Urmează, peste doar două săptămâni, să urce şi vârful Elbrus (5.621 de metri), din Caucaz, „vedeta“ Europei.


În aprilie 2009, Ministerul Tineretului şi Sportului i-a acordat titlul de „Maestru al Sportului“.

Palmaresul lui „Coco“

Dente del Gigante (4.014 de metri), Alpi
Mont Blanc (4.810 metri), Alpi
Kalapatar (5.545 de metri), Nepal
Kazbek (5.047 de metri), Caucaz
Damavand (5.761 de metri), Asia
Alam Kooh (4.850 de metri), Asia
Ojos del Salado (6.893 de metri), America de Sud
Aconcagua (6.962 de metri), America de Sud

„Seven Summits“

Everest - 8.848 de metri, Nepal, Asia
Aconcagua - 6.962 de metri, Argentina, America de Sud
McKinley - 6.195 de metri, Alaska, America de Nord
Kilimanjaro - 5.963 de metri, Tanzania, Africa
Elbrus - 5.633 de metri, Caucaz, Europa
Vinson - 4.897 de metri, Antarctica
Carstensz Pyramid - 4.884 de metri, Indonezia, Oceania
Kosciuszko - 2.228 de metri, Australia

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite