Un nou virus comparabil cu Ebola a fost descoperit în Africa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un nou virus comparabil cu Ebola a fost descoperit în Africa
Un nou virus comparabil cu Ebola a fost descoperit în Africa

Un nou virus, de origine necunoscută, comparabil cu Ebola şi care provoacă febră hemoragică mortală în 80% din cazuri, a fost descoperit în 2008 în Africa de Sud, potrivit unui studiu prezentat duminică. relatează AFP.

Prima persoană infectată a fost un ghid din Zimbabwe.

Persoana a fost transportată cu avionul într-un spital din Johannesburg, în septembrie 2008, unde starea sa s-a agravat, a explicat medicul Nivesh Sewlall la o conferinţă anuală din San Francisco. Prima pacientă a murit, ca şi trei angajaţi ai spitalului respectiv, care au îngrijit-o.

O infirmieră infectată de acest virus, numit Lujo, a supravieţuit graţie unor tratamente-şoc, printre care un antiviral folosit împotriva hepatitei C şi B. Însă recuperarea a durat aproape un an, a precizat medicul de la Universitatea din Johannesburg, care a îngrijit persoane infectate cu virusul Lujo.

Primele simptome sunt febră, dureri musculare, erupţii la nivelul pielii, urmate de diaree şi cedarea unor organe, mai ales a ficatului. Modul în care se transmite virusul nu a fost încă aflat, dar autorii studiului cred că transmiterea se face prin contact cu sânge sau secreţii.

Virusul nu se transmite pe calea aerului, pentru că mai multe persoane care se aflau în aceeaşi cameră cu bolnava nu au fost infectate.

Originea infectării primului bolnav nu este cunoscută. Viruşii aflaţi la originea altor boli de acest gen, ca Ebola, apărută în 1976 în Zair şi Sudan, sau Marburg, descrisă pentru prima dată în Europa în 1967, ţin de gupul Filovirus.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite