Gates: dispunem de timp limitat pentru a dovedi funcţionalitatea strategiei în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gates: dispunem de timp limitat pentru a dovedi funcţionalitatea strategiei în Afganistan
Gates: dispunem de timp limitat pentru a dovedi funcţionalitatea strategiei în Afganistan

Statele Unite ale Americii dispun de un "timp limitat" pentru a demonstra că strategia lui Barack Obama în cazul Afganistanului funcţionează, a declarat joi Robert Gates, secretarul american al apărării, potrivit AFP.

Dispunem de timp limitat pentru a demonstra că această abordare funcţionează, a declarat Gates. Ţara noastră este în război de opt ani şi nu mă suprinde că americanii au obosit să vadă cum copiii lor îşi asumă nişte riscuri mergând la luptă a adăugat el.

Luna august a fost cea mai sângeroasă lună pentru trupele americane din Afganistan din 2001 încoace.

Pe de altă parte, Gates a apărat strategia lui Obama, care face din Afganistan una dintre priorităţile sale.

Înţelegem îngrijorarea multora dintre americani, dar credem că la acest moment dispunem de resurse şi de o abordare bună pentru a realiza progrese, a precizat secretarul american.

Aflat alături de Gates, Michael Mullen, şeful Statului major interarme, a declarat că statul american nu pot învinge organizaţia teroristă al-Qaeda, dacă trupele americane se retrag din Afganistan.

Este imposibil să învingem al-Qaida de la distanţă. Nu cred că a venit momentul să ne retragem"din Afganistan, a subliniat Mullen.

Aproxiamtiv  şase din zece americani se opun războiului din Afganistan, conform unui sondaj realizat recent.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite