Un soldat canadian ucis şi alţi doi răniţi în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un soldat canadian ucis şi alţi doi răniţi în Afganistan
Un soldat canadian ucis şi alţi doi răniţi în Afganistan

Un soldat canadian a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi miercuri în Afganistan, în explozia unei bombe artizanale la trecerea vehiculului lor blindat, ridicând la 132 numărul de militari canadieni morţi în această ţară începând din 2002, a anunţat armata, transmit Reuters şi AFP.

Explozia a avut loc la începutul zilei în districtul Panjwaii, la circa 20 de kilometri de Kandahar, în sud-estul ţării, a declarat generalul Jonathan Vance, comandant al contingentului canadian, într-o conferinţă de presă retransmisă de televiziunile canadiene, scrie Agerpres.

Circa 2.800 de militari canadieni sunt desfăşuraţi în Afganistan.

Începută în 2002, misiunea canadiană urmează să se încheie în 2011, în conformitate cu un vot al parlamentului canadian. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al primului ministru Stephen Harper a recunoscut recent că militari canadieni ar rămâne în Afganistan la sfârşitul mandatului, dar numai câţiva ce vor fi cantonaţi la operaţiuni de formare şi reconstrucţie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite