Un soldat american a fost ucis în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un soldat american a fost ucis în Afganistan
Un soldat american a fost ucis în Afganistan

Un soldat american din cadrul forţei internaţionale a NATO din Afganistan a fost ucis duminică, în cursul unui atac al insurgenţilor din estul ţării, a anunţat ISAF, noul deces crescând la 318 numărul soldaţilor străini ucişi în Afganistan de la începutul anului, dintre care 185 americani, informează AFP.

AFP aminteşte că un alt soldat american a decedat în urma rănilor sâmbătă, după lupte în estul Afganistanului, dar legat de noul deces ISAF nu a precizat în ce provincie a ţării a fost ucis soldatul şi nici identitatea sa.

Prin cei 51 de morţi înregistraţi, luna august a fost cea mai ucigătoare pentru armata americană de la începutul angajării sale în Afganistan, la sfârşitul lui 2001, când talibanii au fost alungaţi de la putere de o coaliţie internaţională condusă de SUA.

August este totodată luna care a bătut recordul şi în ceea ce priveşte numărul soldaţilor străini ucişi, de toate naţionalităţile, prin 77 de morţi, depăşind luna iulie când s-au înregistrat 76 de morţi.

Potrivit AFP, după opt luni, 2009 este deja anul cel mai ucigător pentru forţele internaţionale din cei opt ani de prezenţă în Afganistan. În 2008, 294 de soldaţi din cadrul forţelor internaţionale alcătuite în proporţie de două treimi din trupe americane şi-au pierdut viaţa.

France Prese mai notează că violenţele insurgenţilor afgani s-au extins tot mai mult şi s-au intensificat de doi ani încoace. Ele au atins de mai multe luni niveluri record şi s-au amplificat în preajma alegerilor prezidenţiale şi locale din 20 august, în pofida prezenţei a aproximativ 100.000 de soldaţi străini.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite