Obama îşi pierde simpatizanţii. Strategia pentru Afganistan contestata

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Obama îşi pierde simpatizanţii. Strategia pentru Afganistan contestata
Obama îşi pierde simpatizanţii. Strategia pentru Afganistan contestata

Strategia pentru Afganistan a lui Barack Obama este tot mai contestată în Statele Unite şi chiar în rândul democraţilor, în timp ce majoritatea americanilor sunt acum împotriva războiului, relatează AFP.

Obama ar putea fi nevoit să se pronunţe rapid asupra trimiterii de întăriri în Afganistan, după ce a trimis deja 21.000 de militari suplimentari de la sosirea la putere.

Preşedintele spune că Afganistanul şi Pakistanul sunt în centrul luptei împotriva al-Qaida, mai mult decât Irakul, câmpul de luptă pe care Bush îl considera prioritar.

Noul comandant pentru Afganistan, Stanley McChrystal, va cere trupe suplimentare în următoarele săptămîni, dar cererea riscă să fie prost primită de americani, care, potrivit sondajelor, sunt acum împotriva prezenţei în Afganistan. Numai un sfert sunt favorabili trimiterii de noi întăriri. În plus, nivelul de popularitate al lui Obama a scăzut.

Luni, un senator, democrat ca Obama, a cerut pentru prima dată o retragere din Afganistan. "A venit momentul să începem să dezbatem un calendar flexibil, pentru ca oamenii din America, Afganistan şi din restul lumii să vadă că avem intenţia de a ne retrage trupele", a spus Russell Feingold.

"După opt ani de angajament american, nu sunt convins că a trimite şi mai mulţi militari în Afganistan este o strategie bine gândită", a declarat el.

Feingold a asigurat că o retragere americană nu va însemna că SUA nu vor reuşi să anihileze poziţiile al-Qaida.

Democratul Bob Casey a declarat luni că i-a spus liderului afgan Hamid Karzai că "americanii vor să vadă progrese pe teren, răbdarea lor are limite".

Potrivit presei americane, McChrystal are trei opţiuni: "una de înalt risc", aceea de a cere trimiterea a doar 15.000 de militari suplimentari, "una de risc mediu" - adăugarea a 25.000 de militari, şi "una de risc scăzut", ce prevede trimiterea a 45.000 de oameni în plus.

Potrivit senatorului republican John McCain, generalul McChrystal este supus la presiuni intense în cadrul administraţiei pentru a-şi reduce cererile privitoare la întăriri. "Însă noi trebuie să ştim exact de ce resurse are nevoie, apoi să lăsăm Congresul să dezbată, decizia ultimă revenind preşedintelui", a explicat el.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite