Obama şi Brown salută organizarea unui al doilea tur de scrutin în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Barack Obama salută organizarea unui al doilea tur de scrutin în Afganistan, ca şi premierul britanic Gordon Brown, relatează AFP.

"Salut declaraţia preşedintelui Karzai, care acceptă certificarea alegerilor din 20 august şi faptul că îşi dă acordul pentru participarea la un al doilea tur", a spus Obama.

"Este o etapă importantă pentru asigurarea unui proces electoral credibil pentru afgani, care să ducă la un guvern care le va reflecta aspiraţiile", a subliniat el.

Mai multe detalii citiţi aici:
VIDEO Un nou tur de scrutin programat pe 7 noiembrie în Afganistan

"În condiţiile în care aceste alegeri ar fi putut rămâne fără rezultate, în detrimentul ţării, acţiunile constructive ale preşedintelui Karzai au stabilit un precedent important pentru noua democraţie din Afganistan. Constituţia şi legile sale sunt consolidate de decizia lui Karzai, care serveşte cele mai mari interesele ale afganilor", a conchis el.

Şi premierul britanic Gordon Brown a salutat decizia preşedintelui Hamid Karzai de a accepta un al doilea tur. "Preşedintele Karzai a spus clar că procesul constituţional trebuie urmat şi că, dacă rezultatele oficiale o cer, va trebui organizat un al doilea tur. Aş dori să salut această declaraţie, ce demonstrează statura sa de om de stat, iar comunitatea internaţională este alături de mine în a saluta calităţile de lider pe care el le-a demonstrat astăzi", a spus Brown.

Preşedintele în exerciţiu Hamid Karzai a declarat marţi că al doilea tur al alegerilor prezidenţiale afgane, ce va avea loc la 7 noiembrie, reprezintă "un progres pentru democraţie".

"Nu este un moment bun să discutăm despre anchete, este momentul să progresăm spre stabilitate şi unitate naţională", a spus el.

"Cer naţiunii noastre să profite de ocazia de a ne spori determinarea, de a merge înainte şi a participa la al doilea tur al alegerilor", a spus preşedintele în exerciţiu.

Senatorul american John Kerry, prezent la conferinţa de presă, a declarat şi el că al doilea tur este "o mare ocazie" pentru Afganistan.

Un al doilea tur este necesar pentru alegerile prezidenţiale afgane şi el va fi organizat la 7 noiembrie, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Comisiei independente electorale.

Abdullah Abdullah, principalul rival al lui Karzai, este de acord cu organizarea unui al doilea tur la 7 noiembrie, "conform legii". "Toate părţile au insistat pe faptul că al doilea tur trebuie să se desfăşoare în următoarele şapte zile. Toţi insistă că el trebuie organizat, conform prevederilor legii", a declarat el.

Karzai a primit 49,67% din voturi în primul tur.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite