Patronii acestor localuri din Bacău spun că preţurile mici sunt antidotul problemelor financiare ale oamenilor.
Criza financiară, sperietoarea multor agenţi economici, îi ocoleşte deocamdată pe cei care şi-au orientat afacerile în domeniul alimentaţiei publice. Zilnic, sute de băcăuani prinşi cu treburile cotidiene iau masa la restaurantele cu autoservire. Afacerea devine profitabilă dacă un client lasă minim zece lei la casieria restaurantului pentru o porţie de mâncare. „Este mult mai convenabil să ne luăm mâncarea de aici. Este făcută ca la mama acasă şi ne scuteşte şi de timpul pierdut la bucătărie“, ne-a spus băcăuanca Maria Iorgu, clientă a unui restaurant de tip „împinge tava“ din oraş. Managerii unor astfel de restaurante spun că afacerea merge bine în continuare. Singurele condiţii care trebuie respectate pentru a nu intra în „virusul economic“, mai spun aceştia, sunt cele care ţin de calitatea mâncării şi de preţuri. „Am avut o uşoară scădere a numărului de clienţi în luna ianuarie, dar a fost perioada sărbătorilor. Cât timp nu creştem preţurile suntem optimişti şi credem că vom depăşi criza fără pierderi foarte mari“, ne-a spus Maria Nicolau, managerul unui local de acest tip. Singura problemă de care s-au lovit cei care administrează astfel de afaceri este cea a orelor de masă. Dacă înainte de criză băcăuanii erau obişnuiţi să i-a masa în jurul prânzului, acum aceştia preferă să vină la restaurant după ora 14.00.Adevarul.ro
- Actualizat 15:51

- FP Romania
- Adevarul.it
- Adevarul.es
- Adevarul.md
- Abonamente
- SANATATE
- Suplimente

- TOP ARTICOLE
- Arhiva
Afacere de milioane în 2009
5 februarie 2009, 21:21 | Autor: |

Nu, titlul nu reprezintă intenţia autorului. Nici nu mă gândeam la demisia proaspăt desemnatului premier, Mihai Răzvan Ungureanu. Deşi pretexte s-ar găsi, la o adică... Continuare

Corupţia ca stare de fapt
Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

Noapte bună, ţară dragă
Criza a creat oportunitatea reîntoarcerii la Europa unită a libertăţilor. În schimb, politicienii europeni ne-au aşezat pe drumul Europei imperiale.

Ordin de zi pe unitate: demolaţi-l pe Ungureanu!
Există în România actuală o furie demolatoare care-şi trage seva din bezmetica tranziţie de la comunism la capitalism, de la dictatură la democraţie.

Da svidanije, Felix!
Scriam, în 2007, în „Adevărul", un comentariu cu titlul „Onoarea pătată a Rodicăi Culcer".

Marea coafare
Schimbarea garniturii PDL îi face bine lui Ungureanu.






* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza