Adrian Năstase pe blog: “Iată de ce mă consider deţinut politic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De când se află în spatele gratiilor la Penitenciarul Rahova, fostul premier Adrian Năstase dă tot mai mult frâu liber reflecţiilor. În ultima sa postare de pe blog, din 9 noiembrie, Năstase a explicat de ce se consideră deţinut politic.

Adrian Năstase invocă o rezoluţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), adoptată la 3 octombrie, pentru a se considera deţinut politic.
Rezoluţia APCE enumeră situaţiile în care cei privaţi de libertate pot fi consideraţi deţinuţi politic.

Fostul premier a subliniat paragraful din rezoluţie care s-ar potrivi cel mai bine cu situaţia sa. "O persoană privată de libertăţile sale personale trebuie privită ca deţinut politic: (...)
e) dacă detenţia este rezultatul unor proceduri care sunt evident incorecte (unfair) şi care apar a fi legate de motivaţii politice ale autorităţilor".

Din spatele gratiilor, Adrian Năstase susţine că "cele două condiţii cumulative sunt clare în dosarul Afişelor electorale din 2004/Trofeul calităţii, în care am fost condamnat în calitate de preşedinte al PSD. Acestea sunt şi raţiunile pentru care mă consider, în momentul de faţă, deţinut politic".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite