Administrația Penitenciarelor: Condamnatul aflat în stare de libertate este depus direct în penitenciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase
Adrian Năstase

Competenţele legale ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor subordonate intervin după încarcerarea unei persoane condamnate/arestate preventiv într-un penitenciar sau spital penitenciar, iar condamnatul aflat în stare de libertate este depus direct în penitenciar de Poliţie.

ANP explică situaţiile în care persoanele condamnate la detenţei sunt încarcerate.

Având în vedere unele informaţii cu privire la punerea în aplicare a mandatelor de executare a pedepselor cu închisoarea, cu referire la mandatul de executare emis de Tribunalul Bucureşti pe numele lui Adrian Năstase, Biroul relaţii publice şi mass-media al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor precizează:

„Conform legislaţiei în vigoare, preluate şi în Procedura comună MAI/MJ-ANP (P.O.018) privind primirea în penitenciar, punerea în libertate, ascultarea la sediul penitenciarului şi ridicarea din penitenciar pentru cercetări a persoanelor private de libertate, în penitenciare sunt primite, de la organele de poliţie, persoanele pentru care instanţele de judecată au emis mandate de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii ori detenţiunii pe viaţă".

În legătură cu primirea persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii ori detenţiunii pe viaţă legea distinge două situaţii:

1) condamnatul aflat temporar în Centrul de reţinere şi arestare preventivă care funcţionează în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru care instanţa a emis mandat de executare a unei pedepse private de libertate, este depus în penitenciar în zilele stabilite prin protocoalele de colaborare zonale încheiate între penitenciare şi unităţile de poliţie din raza de competenţă. Temeiul legal: art. 8 din Instrucţiunile de evidenţă aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 432/c/2010 şi art. 4, pct. 4.5 din Procedura comună MAI/MJ -ANP (PO 18) privind primirea în penitenciar, punerea în libertate, audierea la sediul penitenciarului şi ridicarea din penitenciar pentru cercetări a persoanelor private de libertate;

2) la primirea în penitenciar, în vederea executării unui mandat de executare a pedepsei, persoana condamnată este însoţită de un set de documente în care obligatoriu trebuie să se regăsească actul de identitate şi mandatul de executare a pedepsei închisorii (ori detenţiunii pe viaţă) în original. Temei legal: art. 29 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, art. 64 din Hotărârea nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, art. 9 din Instrucţiunile de evidenţă aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 432/c/2010 şi art. 7, pct. 2.2 din Procedura comună MAI/MJ -ANP (PO 18) privind primirea în penitenciar, punerea în libertate, audierea la sediul penitenciarului şi ridicarea din penitenciar pentru cercetări a persoanelor private de libertate.

Potrivit art. 7, pct. 2.1 şi 2.2 din Procedura comună MAI/MJ -ANP (PO 18) privind primirea în penitenciar, punerea în libertate, audierea la sediul penitenciarului şi ridicarea din penitenciar pentru cercetări a persoanelor private de libertate, condamnatul aflat în stare de libertate este depus direct în penitenciar, în cel mai scurt timp de la momentul depistării, de către organele de executare a mandatului.

Primirea în penitenciar se realizează în baza unui set minim de documente din care, de asemenea, nu trebuie să lipsească actul de identitate, mandatul de executare a pedepsei închisorii şi adresa de predare în locul de deţinere din care rezultă data şi ora punerii în executare a mandatului.

În vederea asigurării condiţiilor necesare primirii de către penitenciar, organele de poliţie vor proceda la anunţarea în timp util despre necesitatea depunerii. Temeiul legal: art. 7 pct. 4 din Procedura comună MAI/MJ -ANP (PO 18) privind primirea în penitenciar, punerea în libertate, audierea la sediul penitenciarului şi ridicarea din penitenciar pentru cercetări a persoanelor private de libertate.

După încarcerare, în situaţia în care persoana condamnată necesită efectuarea unor investigaţii medicale suplimentare sau apar modificări în starea de sănătate, aceasta este direcţionată către un penitenciar spital în vederea asigurării asistenţei medicale de specialitate. ANP invocă drept temei legal articolul 7, pct. 1.3 din Procedura comună MAI/MJ -ANP (PO 18) privind primirea în penitenciar, punerea în libertate, audierea la sediul penitenciarului şi ridicarea din penitenciar pentru cercetări a persoanelor private de libertate şi art. 64 din Hotărârea nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare.

În toate situaţiile, existenţa actelor de deţinere şi de identitate, valabile, este obligatorie la primirea în penitenciar, conform prevederilor legale menţionate mai sus.

Activitatea de primire se desfăşoară numai la sediul penitenciarului sau penitenciarului spital de către personal specializat (şef tură, medic, şef structură evidenţă deţinuţi), în prezenţa organelor de poliţie care l-au adus pe condamnat, conform art. 11 din Instrucţiunile de evidenţă aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 432/c/2010.

De asemenea, potrivit legislaţiei în vigoare în materie penală şi a executării pedepselor privative de libertate (Codul penal, Codul de procedură penală - de la art. 420 - 422, Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Hotărârea nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, Instrucţiunii de evidenţă aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 432/c/2010) Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate instituţiei menţionate anterior, nu au nicio obligaţie legală referitoare la identificarea şi reţinerea persoanelor pe numele cărora a fost emis un mandat de executare de către judecător, pentru a fi depuse într-un penitenciar sau spital penitenciar, aceste atribuţii de executare a mandatului aparţinând strict organelor de poliţie competente.

Adrian Năstase a fost condamnat, în 20 iunie, la doi ani de închisoare, iar când Poliţia a vrut să pună în executare mandatul de încarcerarea, fostul premirs PSD a vrut să se sinucidă. Astfel, Năstase a fost dus urgent la spital, mandatul de executare a pedepsei sale nefiind pus în aplicare.

Poliţia a solicitat vineri după-amiaza, 22 iunie, spitalului să precizeze care este starea de sănătate a pacientului, iar luni, 25 iunie, Spitalul de Urgenţă Floreasca, dar şi Poliţia Capitalei a cerut un punct de vedere Institutului Naţional de Medicină Legală să se pronunţe dacă Năstase suportă sau nu regimul de detenţie.

Marţi, Tribunalul Bucureşti a judecat cererea avocaţilor lui Adrian Năstase de amânare a executării pedepsei aplicate clientului lor, instanţa urmând a aprecia dacă admite solicitarea sau dacă va dispune tranferarea fostului premier în Spitalul Penitenciar Jilava.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite