Adio, retrocedări şi nunţi între blocuri!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe ultima sută de metri a mandatului, Parlamentul adoptă la pachet legi cu mare impact social. Deputaţii au reuşit ieri să voteze 75 de proiecte de lege în doar trei ore. Sunt legi importante, care nu s-au discutat timp de patru ani. Vă prezentăm cele mai importante din ele.

1 foştii Chiriaşi rămân în casele naţionalizate

Imobilele naţionalizate şi cumpărate de la stat cu bună-credinţă de chiriaşi nu vor mai fi retrocedate în natură după ce Camera Deputaţilor a respins ieri solicitarea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a modificărilor aduse Legii 10/2001.

Conform modificărilor aduse prin propunerea fostului senator PC Dan Voiculescu, proprietarii de drept vor primi despăgubiri în bani echivalentul la preţul pieţei. Chiriaşii care au cumpărat imobilele în baza Legii 112/1995 ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate ulterior de instanţele judecătoreşti vor primi despăgubiri la valoarea de piaţă. Ei vor primi “cu prioritate” şi locuinţe din fondul de stat.

2  Asigurare obligatorie pentru locuinţe

Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să-şi asigure împotriva dezastrelor naturale toate construcţiile cu destinaţie de locuinţă, aflate în proprietatea acestora.

Suma asigurată ce poate fi acordată în temeiul legii este echivalentul în lei la cursul de schimb al BNR a 20.000 de euro pentru fiecare locuinţă de tip A şi 10.000 de euro pentru fiecare locuinţă de tip B. Pentru locuinţele de tip A, asiguraţii trebuie să plătească anual echivalentul în lei a 20 de euro, iar pentru cele de tip B suma este de 10 euro. Iniţiativa legislativă a aparţinut guvernului.

3 Alocaţiile familiale, majorate

Propunerea legislativă, iniţiată de deputatul PC Lia Ardelean, prevede majorarea cuantumului acestor ajutoare la 50 de lei pentru familia cu un copil; la 60 pentru familiile cu doi copii; la 65 de lei pentru familia cu trei copii, respectiv la 70 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.

Totodată, alocaţiile de susţinere pentru familiile monoparentale se vor ridica la 70 de lei pentru un copil; la 80 de lei pentru familia cu doi copii; 85 de lei pentru familia cu trei copii şi 90 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.

4 Amenzi pentru nunţile între blocuri

Organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu un caracter social, în mediul urban vor fi sancţionate cu amendă de la 500 de lei la 1.500 de lei, potrivit propunerii legislative iniţiate de senatorul PDL Marius Marinescu.

Proiectul vine în  întâmpinarea  sutelor de petiţii primite din partea bucureştenilor care nu se pot odihni noaptea din cauza chefliilor ce petrec în stradă zile şi nopţi cu muzica dată la maximum.

5 liber două zile de Rusalii

Camera Deputaţilor a decis să adauge la lista sărbătorilor legale prima şi a doua zi de Rusalii, respingând o cerere de reexaminare a Codului Muncii trimisă de preşedintele Băsescu.

Anterior, Senatul hotărâse în iunie respingerea cererii de reexaminare a şefului statului, prin care acesta solicita ca şi ziua de 15 august, Ziua Adormirii Maicii Domnului, să fie declarată sărbătoare legală.

6 Legea ştirilor pozitive, picată

Deputaţii au găsit puterea de a respinge şi o lege: cea care prevedea difuzarea în pondere egală a ştirilor “negative” şi a celor “pozitive”. Iniţiată de senatorul PRM Gheorghe Funar şi de deputatul PNL Ioan Ghişe, legea fusese găsită ca neconformă cu Legea fundamentală de către Curtea Constituţională.

Bugetul Camerei a fost amânat

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a amânat pentru săptămâna viitoare luarea unei decizii privind stabilirea bugetului instituţiei pe anul 2009. Într-un memorandum intern, acesta este estimat la 398.699.000 de lei, adică cu aproape 50% mai mare decât bugetul din 2008.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite