Adevarul.ro

Practicile trustului de presă al familiei Voiculescu nu vor reuşi să intimideze cel mai important ziar serios al României. Disputa pe drepturile de autor a scos  în evidenţă funcţionarea mizerabilă a unor instituţii: Ministerul Culturii, CopyRo, Curtea de Conturi.

MAI CITEŞTE ŞI:

Adevăruri jenante pentru Voiculescu
„Jurnalul Naţional“ face acuzaţii mincinoase!
'Enigma Otiliei', o enigmă pentru avocaţii lui Felix
Colecţia „BPT“  nu este a lui Tucă!
Atac murdar al Antenei 1 la colecţia de cărţi „Adevărul“

Pseudojurnalismul practicat de mediile lui Dan Voiculescu în ultimele zile este demn de spaţiul fostei URSS. Probabil că în momentul de faţă, în condiţiile disperării cu care pierd constant prima poziţie pe piaţa românească de televiziune (cu PRO TV lider detaşat faţă de Antena 1) şi pe presa scrisă (cu „Adevărul“ lider în faţa „Jurnalului Naţional“), o soluţie ar fi pentru ei o ţară ca Belarus, Republica Moldova sau Coreea de Nord. Numai acolo competiţia se face cu atac direct la competitori, la modul urât în care ei se comportă în ultimele zile.

Televiziune sau presă scrisă!

Există şi o latură pozitivă a acestui comportament al Antenei 1 şi al „Jurnalului Naţional“, în sensul că asemenea derapaje ar trebui să atragă atenţia asupra modului în care ele au fost rezolvate în mai toate ţările Uniunii Europene, ultima fiind Ungaria în 2002-2003. Atunci, Parlamentul de la Budapesta, sincronizându-se cu legislaţia europeană, a dat şase luni trusturilor de presă pentru a alege între TV şi presa scrisă. Axel Springer a ales să rămână cu RTL 2 în Ungaria şi aşa au ajuns „Nepsabadszag“ şi, ulterior, „Evenimentul zilei“ la Ringier.

Aceste măsuri legislative ar pune stop şi în România presiunilor şi „sincronizărilor“ între Antena 1 şi trustul de presă al lui Dan Voiculescu, trust care ani de-a rândul a fost singurul argument pentru ca patronul său să joace vreun rol în politica românească, în condiţiile unei popularităţi foarte scăzute de-a lungul acestor ani.

Am văzut atacuri absolut penibile, concertate, sincronizate la preşedintele ţării (mi-e silă efectiv să văd ce fac aceşti „jurnalişti„ cu Băsescu în fiecare seară), la politicieni, la instituţii... Pentru ei, telespectatorul este doar un pretext, agenda paralelă a proprietarului este mult mai importantă. Mai exagerează şi alţii, dar Vîntu (cu Realitatea TV şi cu „Cotidianul“) şi Sârbu (cu Pro TV şi cu publicaţiile Mediapro) sunt mici şoimi ai patriei pe lângă ce face Voiculescu.

Instituţii anchilozate

Atât s-au obişnuit instituţiile cu aceste încălcări ale legislaţiei, încât publicitatea mascată nici nu mai atrage atenţia CNA-ului, iar de Consiliul Concurenţei ce să mai vorbim. Curtea de Conturi, condusă mai nou de profesionistul domn Nicolae Văcăroiu, stă şi se uită la televizor cum un bun public, „Biblioteca pentru toţi„ (BPT), este folosit abuziv de companii private, pricinuind daune statului - proprietar al acestei mărci.

Pe cei sceptici îi invit să încerce să ia un ac din ce e al statului şi or să înveţe repede cum sunt întâlnirile cu Poliţia, Justiţia, Garda Financiară, Curtea de Conturi sau orice alte organisme de control.

„Jurnalul Naţional“ s-a făcut pur şi simplu stăpân pe BPT şi nimeni dintre aceşti caraghioşi nu spune absolut nimic. Care e atunci diferenţa cu ce se întâmplă în Rusia şi în Republica Moldova?

Şi ca să pună capac, de aproape o săptămână asistăm la un linşaj mediatic, cu verdicte şi cu judecăţi la televizor ale Antenei 1 (care îl fac să pălească şi pe Gigi Becali cu portbagajul lui) şi ale „Jurnalului Naţional“ (gazda unor articole de o virulenţă şi un limbaj de cea mai joasă speţă). Toate acestea, pentru că „Adevărul“ a îndrăznit să nu dea ceasul la urletul „davai ceas„, cum spunea foarte bine o doamnă de la Editura Minerva, altă victimă a comportamentului stalinist al trustului familiei Voiculescu.

Această familie, prin comportamentul media al televiziunilor şi al ziarelor sale, a infectat România ani de zile, iar ce se întâmplă acum este şi o ameninţare de genul „aviz amatorilor„ pentru „neinspiraţii“ care fac altceva decât competiţie de figuraţie acestui trust de presă.

Penibilul domn Eugen Simion

Cei de la Antena 1 au încălcat toate regulile şi regulamentele, într-un dispreţ total pentru legi şi pentru mediul presei. Au atacat competiţia interesaţi fiind, parte interesată prin publicarea de către „Jurnalul Naţional“ (fraudulos) a cărţilor din „Biblioteca pentru toţi“.

Pentru că îşi respectă cititorii, „Adevărul“ a înţeles să se ţină de cuvânt faţă de aceştia şi faţă de anunţul făcut în noiembrie 2008 că va publica „Enigma Otiliei“. De aceea, nu s-a dat pur şi simplu la o parte, aşa cum se aşteptau aroganţii „jurnalişti“ ai Antenei 1 şi ai „Jurnalului Naţional“.

În condiţiile unei legi proaste, corectate în 2004 şi interpretabile, „Adevărul“ a studiat cu atenţie, în ultimele luni, situaţia drepturilor de autor pentru romanul respectiv. Şi asta după ce, de bună-credinţă, făcuse contract cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (aparţinând Academiei Române), care la sfârşitul anului trecut pretindea - prin penibilul preşedinte al acestei prestigioase instituţii, Eugen Simion – că a publicat ultima ediţie a„Enigmei Otiliei“ deţinând drepturile de autor. S-a dovedit ulterior că fundaţia Academiei a cerut bani „Adevărului“ fără să aibă drepturile de autor.

Acum, acest domn Eugen Simion spune că Fundaţia „George Călinescu“ ar avea drepturile. Dacă ar fi aşa, de ce a încercat să ne înşele semnând un contract (care a fost valabil până la rezilierea de către „Adevărul“) prin care pretindea bani degeaba? Un comportament nedemn de un fost preşedinte al Academiei Române!

Mulţi vor bani nemeritaţi

Pe de altă parte, Fundaţia „George Călinescu“ a primit acum câteva luni vizita managerilor şi juriştilor de la Adevărul Holding, iar comportamentul a fost identic. Voiau bani, deşi nu deţineau drepturile. Continuând „săpăturile“ prin ceaţa legislativă şi informaţională, „Adevărul“ a aflat că, de fapt, opera este liberă de drepturi şi că toţi cei care au pretins bani erau nişte palizi escroci.

Ruşine de academician

Dacă e vreun lucru sigur azi, e că Fundaţia „George Călinescu“ nu are cum să deţină drepturile, întrucât Decretul din 1956 prevede clar că, după moartea scriitorului, drepturile revin soţiei, dar nu pot fi lăsate moştenire.

Ei, ce spuneţi, domnule Eugen Simion, după ce se pare că de două ori aţi încercat să înşelaţi Adevărul Holding? Să vă fie ruşine pentru declaraţiile făcute mai nou, prin care fugiţi de răspundere! Poate în justiţie nu veţi mai putea evita să spuneţi adevărul, aşa cum faceţi acum.



CopyRo, feuda tandemului Uricaru-Cofcinschi

O altă instituţie penibilă este CopyRo. Înfiinţată în 1996, după apariţia legii în forma modificată de atunci, această instituţie ar fi avut menirea să protejeze şi să reprezinte autorii care nu au moştenitori înăuntrul perioadei de 70 de ani (modificate de la 50) sau pe cei care nu sunt în stare să se reprezinte singuri.

Dacă nu am trăi în România, ci într-o ţară în care trustul Voiculescu nu toacă la televizor şi în presă, sincronizat, pe cine doreşte, am avea un site cu o listă clară de 30-50 de autori în situaţia de a fi reprezentaţi de CopyRo. Dar suntem în România, unde acest site, această informaţie publică nu există.

Dacă ai nevoie de vreun contract de drepturi de autor şi ai proasta inspiraţie să suni la CopyRo, eşti îndrumat de o malefică doamnăCofcinschi (ţinută în funcţie de foarte mulţi ani de un Consiliu de Administraţie bine plătit şi de un preşedinte - Eugen Uricaru - turnător la Securitate) să pui în scris doleanţa respectivă. Apoi foloseşte informaţia pentru a contacta deţinătorii legali ai drepturilor şi „a face o afacere împreună“.

Astfel, dintr-un protector sau reprezentant al unei anumite categorii de scriitori, CopyRo s-a erijat într-un veritabil broker de drepturi, care nu face altceva decât să folosească informaţia pentru a stoarce bani. Bani care nu se întorceau deloc (sau doar într-o palidă cantitate) la editorii de carte, aşa cum era normal.

Omniprezentă în tranzacţiile ciudate făcute în editarea de carte în ultimii 10 ani, doamna Cofcinschi are legătură cu multe probleme de acest gen, inclusiv cu traficarea drepturilor de autor ale lui Vintilă Corbul, pentru opere tipărite la alte tiraje decât cele declarate. Am descoperit acest lucru numai datorită faptului că Adevărul Holding a devenit moştenitorul legal al drepturilor lui Vintilă Corbul, în 2008.

Această situaţie urâtă a fost încurajată de pasivitatea condamnabilă a mai multor miniştri ai Culturii, nişte pseudo-manageri pentru care CopyRo nu înseamnă mai nimic. Actualul ministru se remarcă în special, pentru că a şi fost sesizat în legătură cu CopyRo. Şi nimic. CopyRo a vândut cioara de pe gard, şi nu o dată.

Ziarul „Adevărul“ nu se compromite ca „Jurnalul Naţional“

Nu e greu de înţeles furia trustului Intact. La 30 de luni de la înfiinţarea acestui holding, „Adevărul“ ajunge de pe locul 6-7 pe primul loc în rândul ziarelor quality şi acum cochetează cu 100.000 de exemplare vândute, în medie, pe zi. „Click!“ creşte de la 20.000 la 255.000 şi ajunge numărul 1 în România ca ziar plătit.

„Adevărul de Seară“ se dezvoltă şi are azi 23 de ediţii, cea mai mare reţea de ziare locale, cu peste 475.000 de exemplare zilnic, 7 zile din 7.  În sfârşit, „Click! pentru femei“ creşte în şase luni de la lansare până la peste 180.000 de exemplare, ocupând confortabil fotoliul de lider în segmentul publicaţiilor pentru femei.

Adevărul Holding se apropie de o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro şi are azi peste 1.100 de angajaţi. Asta se numeşte performanţă, în condiţiile în care nu am mai vorbit despre performanţele ziarelor de duminică, de vineri, revistele de cultură, brand-extension-urile de la „Click!“ (altele decat „Click! pentru femei“), lansarea „Forbes“ şi performanţele „Foreign Policy“.

Neimplicaţi în jocurile politice

Şi anul trecut, şi anul acesta, holdingul s-a ţinut departe de politică, reducând la minimum atenţia pe paginile de politică internă, dar investind în multe alte segmente şi suplimente. Anul acesta, ziarul „Adevărul“ va merge până acolo încât va refuza publicitate electorală.

De ce aceste performanţe şi decizii editoriale? În primul rând, pentru că am construit o echipă solidă. În al doilea rând, pentru că acest trust este condus de management, şi nu de patron. Investitorul principal, Dinu Patriciu, se amestecă exclusiv în discuţiile de strategie.

Atât. Restul este făcut de noi. Conţinutul publicaţiilor aparţine responsabililor editoriali. Comparaţi cu ce se întâmplă în Intact şi imaginaţi-vă Antena 1 fără emisiunile în care sunt tocaţi adversarii politici ai familiei Voiculescu. De neimaginat, nu-i aşa?

Ştiţi de ce Adevărul Holding a crescut aşa mult? Pentru că ne-am văzut de treabă!

Consiliul Concurenţei doarme liniştit

Adevărul Holding a fost pus la zid de trustul familiei Voiculescu pentru că a avut curajul să editeze o carte cu drepturi de autor incerte („Enigma Otiliei“), să vândă tot atât cât probabil s-a vândut acest titlu în ultimii 50 de ani şi, în general, să vândă carte în România (peste 5.000.000 de exemplare în cinci luni).

În plus, a avut obrăznicia să nu cedeze „Jurnalului Naţional“ această glorie şi nişă de piaţă la care „Adevărul“ a muncit ani de zile şi pentru care a cheltuit sume uriaşe prin promovare la televiziuni şi în presă. Sigur, Consiliul Concurenţei şi CNA nu văd nicio problemă ca două edituri să aibă parte de tratament complet diferit la Antenele familiei Vociulescu: una să plătească milioane de euro şi alta să fie promovată gratis.

Într-o bună zi, legile europene vor fi aplicate şi în România. Până atunci, hai la circ! Se difuzează pe Antena 1, Antena 3 şi este conspectat ulterior în limbaj de mahala în „Jurnalul Naţional“. Şi când Gabriela Vrânceanu Firea decide să mai cumpere câte un apartament mamei prin publicaţiile trustului, aşa cum povestea acum câteva zile „Evenimentul zilei“.

Ce trebuie făcut

Derapajele produse seară de seară, timp de 10 ani, ar trebui stopate printr-o iniţiativă legislativă care să nu mai dea trusturilor de presă o putere exagerată. Nu întâmplător, România este corigentă, încă, la capitolul concurenţă. Sunt convins că anumite ONG-uri (cel al Alinei Mungiu, de exemplu), anumiţi politicieni (în special europarlamentari, dar şi unele victime ale „maşinii de tocat“ a trustului Voiculescu) şi mai ales Comisia Europeană şi comisarul europen pentru concurenţă cunosc exact aceste derapaje şi modul de a fi reglate.

Cu toate problemele sale, preşedintele Băsescu a făcut un mare pas din 2004, când a refuzat şantajul mediatic al unor trusturi de presă. Acest pas trebuie continuat prin a opri total aceste derapaje, produse prin concentrarea şi sincronizarea mai multor pârghii media în mâinile unor jucători interesaţi. Aşa a făcut Europa, aşa va fi şi la noi. Întrebarea este doar când.

Cum a evoluat sigla BPT

Sus: sigla folosită de Editura Minerva în anii ’60. La mijloc: sigla folosită de Editura Minerva în anii ’70. Jos: sigla folosită ilegal, în prezent, de „Jurnalul Naţional“.

Practici dubioase

Mai mulţi miniştri ai Culturii au închis ochii la practicile dubioase ale CopyRo, instituţie secretomană şi obtuză.