„Bobocii” Academiei de Poliţie au depus jurământul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Bobocii” Academiei de Poliţie au depus jurământul
„Bobocii” Academiei de Poliţie au depus jurământul

Bobocii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” au depus, ieri, jurământul de credinţă. Ministrul de Interne, Dan Nica, aflat la eveniment, împreună cu preşedintele României, Traian Băsescu, le-a promis studenţilor că ei nu vor păţi ca absolvenţii din acest an.

CITEŞTE ŞI:

Aproximativ 2.700 de persoane aşteptau încă de la primele ore ale dimineţii, pe platforma Academiei de Poliţie, începerea festivităţiii de depunere a jurământului de credinţă a celor 650 de studenţi „debutanţi” ai acestei instituţii. Părinţii „bobocilor” îşi priveau odraslele cu ochii înlăcrimaţi. Expresii ca „Oare care o fi al nostru?”, „Ce frumoşi sunt, parcă sunt fraţi cu toţii!” sau „filmează-i să aibă amintire de la jurământ!”, se auzea prin mulţime. Studenţii erau şi ei emoţionaţi, dar ritmul alert în care s-a desfăşurat evenimentul, nu le-a permis să se gândească prea mult la ce simt.

Absolvenţii din 2009 sunt un caz singular

„În acest an criza economică şi-a spus cuvântul, dar emoţiile prin care au trecut absolvenţii din 2009 sunt un caz singular. S-a hotărât ca ei să fie angajaţi de la 1 decembrie. Ştiu că sunteţi speriaţi de faptul că vi s-ar putea întâmpla la fel, dar vă promit că acest lucru nu se va mai întâmpla”, le-a explicat ministrul de Interne studenţilor.

Poliţişti din tată în fiu

Foarte mulţi dintre studenţii Academiei de Poliţie au avut sau încă au un membru al familiei, angajat în Ministerul de Interne. Alţii au ales această meserie pentru un venit decent şi stabilitate. Toţi însă sunt hotărâţi să termine cu bine şcoala şi să se angajeze, de preferinţă, în localităţile de unde au venit.

Probele sportive le-au dat de furcă

Cristina Petcu (19 ani), din Constanţa vrea să îi calce pe urme tatălui, care este poliţist la Ordine Publică în acest oraş. A trecut cu brio de probele de admitere, având media generală 9.00. Ea spune că cel mai greu i s-a părut la sport. „Mi-a fost foarte frică atunci când am dat proba sportivă de rezistenţă. În grupa mea au fost câteva fete care au abandonat, iar uneia i s-a făcut rău. Dar mi-am dorit din totdeauna să mă fac poliţist şi atunci mi-am spus că trebuie să pot. Cred că meseria aceasta este una onorabilă pentru orice tânăr”, a spus studenta din Constanţa.

Antrenamentele de tir, cele mai apreciate

Adriana Vodă (19 ani) din Sălaj, fiică de militar şi cu frate poliţist, spune că îi place foarte mult să tragă cu pistolul, dar alegerea meseriei nu a avut legătură cu abilităţile sale. „Sunt obişnuită cu rigoarea de acasă. Îmi place corectitudinea şi vreau să practic meseria de poliţist pentru că asta îmi doresc. Antrenamentele de tir sunt printre preferatele mele. Dacă nu aş fi luat la Academia de Poliţie, dădeam la Drept. Am luat 8.30 la admitere. Aş fi putut şi mai mult, dar au fost şi emoţii”, a declarat Andriana.

Instrucţia de la Vălenii de Munte i-a călit pe studenţi

Cu două săptămâni înainte de depunerea jurământului, studenţii Academiei de Poliţie au fost instruiţi la Vălenii de Munte. Poliţiştii cu experienţă spun că acolo se călesc de fapt viitorii oameni ai legii. Vlad Benţan (19 ani) din Oradea spune că pentru el perioada de pregătire a fost foarte grea. „ Nu mi-a plăcut la Vălenii de Munte pentru că a fost destul de greu. A trebuit să mă obişnuiesc să mă trezesc dimineaţa devreme. Pregătirea fizică ne obosea pe toţi, iar seara cădeam frânţi. Acum, când mă gândesc nu mi se mai pare atât de greu. Am ales să mă fac poliţist pentru că am văzut că Ministerul de Interne oferă un loc de muncă bine plătit. Peste 3 ani voi fi ofiţer activ şi sper că mă voi întoarce la Oradea, ca poliţist criminalist”, a spus Vlad.

Anul acesta la Academia de Poliţie s-au înscris 4.000 de tineri, dar doar 650 au fost admişi, la Facultăţile de Poliţie şi de Pompieri. Dintre aceştia 14 sunt de etnie rromă.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite