Zeul Neptun, profesor la Academia Navală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeul Neptun, profesor la Academia Navală
Zeul Neptun, profesor la Academia Navală

Astăzi, ca în fiecare an, zeul le urează marinarilor să fie feriţi de furtuni.De cinci ani, rolul Zeului Neptun este interpretat de profesorul Naie Oprişan, în vârstă de 58 de ani, lector universitar doctor la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ Constanţa.

La marea sărbătoare a marinarilor români de pe data de 15 august soseşte, ca în fiecare an, Neptun, zeul apelor. Este înveşmântat în hlamidă şi pe cap poartă o coroană aurită. În mână ţine tridentul cu care învolburează marea şi sfărâmă stâncile. La gât poartă un căluţ de mare, o stea şi un şirag de scoici.

Din largul mării, Zeul Neptun se îndreaptă spre ţărm la bordul navei Luceafărul, intră în platou, salută publicul din tribune, apoi se îndreaptă spre tron, acolo unde îi este locul. Alături de nimfe, asistă la jocurile marinăreşti.

Apoi, ţine cuvântarea cu ocazia botezului marinăresc şi la final dispare în mare. Înainte de a pleca le urează marinarilor: „Fie ca tridentul să domolească ori de câte ori este nevoie zbuciumul apelor şi, prin mărinimia sa, furtuna să ocolească navele româneşti, oriunde vor naviga!“

Zeu din pasiune

Din anul 2000 a asigurat partea de regie a festivităţii botezului marinăresc din cadrul serbărilor dedicate Zilei Marinei Române. Nu este plătit pentru asta, profesorul o face din pasiune. Din banii lui şi-a croit costumul pe care-l îmbracă în fiecare an, de Ziua Marinei. Pe Naie Oprişan îl  ajută şi fizicul, dobândit după ani buni de sport de înaltă performanţă.

Este un bărbat înalt, bine făcut, cu părul alb. Zilele trecute, omul îşi plimba câinele într-un  mic parc din oraş. Era îmbrăcat în haine de culoare roşie. O fetiţă care se juca împreună cu alţi copii l-a privit şi a rămas mută de uimire. „Uite-l pe Moş Crăciun în vacanţă!”, a exclamat în cele din urmă.

În studenţie, precum şi timp de doi ani după terminarea facultăţii, a practicat sportul de înaltă performanţă, fiind component al lotului naţional de canotaj academic al României. A fost de trei ori medaliat cu aur, de patru ori cu argint şi de două ori cu bronz. Printre titlurile obţinute se mai numără cel de vicecampion balcanic.

A scos marinarii din foame

Oprişan spune că cea mai mare realizare a sa este baza nautică de practică marinărească a Universităţii Maritime din Constanţa, pe care o consideră al doilea său copil. Alături de profesorii Gavrilă Rican şi Glauco Andreşoiu a conceput proiectul prin care s-a înfiinţat Institutul de Marină Civilă Constanţa.

„Aşa s-a terminat şi greva foamei în care intraseră marinarii civili din faţa Guvernului României. Am fost la Petre Roman, care a aprobat proiectul“, povesteşte Naie Oprişan. Apoi s-a ocupat de înfiinţarea bazei materiale. A obţinut bani şi a reuşit să procure 12 ambarcaţiuni de practică marinărească de la Reghin şi primele tranşe de echipament sportiv de la Bucureşti.

În anul 1991 a fost desemnat de Senatul Institutului de Marină Civilă Constanţa ca şef de practică pe nava Neptun. Timp de 60 de zile a călătorit pe Oceanul Atlantic cu 76 de studenţi la bord şi opt cadre didactice, efectuând astfel cea mai completă şi mai utilă practică cu studenţii marinari.  

Programul de Ziua Marinei

Turiştii şi constănţenii sunt aşteptaţi astăzi pe faleza de la Cazinoul din Constanţa să privească demonstraţiile pregătite pentru Ziua Marinei. Iată programul activităţilor, pe ore.

10.00 - ridicarea pavilionului şi a marelui pavoaz;
10.25 - slujba religioasă, cu depunerea ancorelor de flori pe mare;
10.35 - sosirea alaiului Zeului Neptun;
10.40 - demonstraţii şi exerciţii navale;
11.55 - Regata Cupa Mircea, concurs de Formula 2 pe mare şi demonstraţii aviatice;
12.10 - jocuri marinăreşti, premierea câştigătorilor în Portul Tomis;
12.20 - retragerea Zeului Neptun în Portul Tomis şi încheirea demonstraţiilor.

Seara vor avea loc spectacole de muzică uşoară şi jocuri de artificii, precum şi marşul muzicii militare pe traseul Parcul Teatrului Naţional-Piaţa Ovidiu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite