Absolvenţii de liceu sunt în febra înscrierilor la facultate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Absolvenţii de liceu sunt în  febra înscrierilor la facultate
Absolvenţii de liceu sunt în febra înscrierilor la facultate

Criza financiară poate fi benefică pentru Centrul Universitar din Severin

A mai rămas mai puţin de o săptămână până la începerea înscrierilor la Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin. Dosarele se vor depune începând de joi, 16 iulie, iar aspiranţii la titulatura de student au intrat deja în febra pregătirilor. Elevii interesaţi aleargă, în aceste zile, să-şi pună la punct dosarul de înscriere şi caută alternative pentru anii academici.
„Am venit să mă uit la ofertele facultăţilor. Sunt puţin nehotărât, aşa că încerc să iau o decizie în cunoştinţă de cauză. Deocamdată mă documentez, apoi o să îmi aduc şi dosarul“, ne spune Ionel Pavel, unul din viitorii studenţi.

Afacerile sunt la modă

Vedeta de anul acesta pare a fi Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Cei mai mulţi tineri aleg acest domeniu, înscriindu-se în moda de la nivel naţional.

„E un domeniu de viitor, care poate mă va ajuta în timp. Îmi doresc foarte mult să am propria mea afacere cândva, aşa că, zic eu, sunt pe drumul cel bun“, ne spune Daniela Neamţu, care doar ce a terminat clasa a XII-a. Facultatea oferă patru specializări acreditate, un număr de 75 de locuri bugetate şi peste 200 de locuri cu taxă. Un alt aspect care îi atrage pe tineri este faptul că admiterea se face pe bază de dosar. „E super bine, aşa nu mai stăm toată vara să învăţăm. Punem dosarul şi gata“, ne spune entuziasmat Cosmin Talpă.

Taxa de şcolarizare a îngheţat

Fenomenul care sperie pe toată lumea, criza economică, are şi părţi pozitive. Potrivit prodecanului de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, profesor universitar doctor Marioara Avram, preconizările arată că numărul dosarelor îl va depăşi cu mult pe cel de anul trecut.

„E foarte posibil să avem mai multe cereri anul acesta. Din cauza crizei financiare, studenţilor le este mai greu să facă faţă cheltuielilor de întreţinere dintr-un alt oraş, aşa că tot mai mulţi dintre ei aleg o facultate din Severin. Pentru noi este foarte bine, în special pentru planurile noastre de dezvoltare. În plus, acesta este primul an când am hotărât să îngheţăm taxa, care va rămâne la aceeaşi valoare“, susţine profesor universitar doctor Marioara Avram.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite