Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Uniunea Europeană varianta asiatică: Statele din ASEAN pregătesc o uniune comercială

24 octombrie 2009, 21:21 |  Autor: Ionel Dancu  | 

Uniunea Europeană varianta asiatică: Statele din ASEAN pregătesc o uniune comercială

Uniunea Europeană varianta asiatică: Statele din ASEAN pregătesc o uniune comercială

 

Membrii Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN) au discutat sâmbătă în Thailanda despre înfiinţarea până în 2015 a unei comunităţi economice asemănătoare Uniunii Europene.

Premierul japonez Yukio Hatoyama a spus că naţiunile asiatice ar trebui să profite de avantajul pe care în regiune prin faptul că au ieşit mai repede din recesiunea economică decât Occidentalii. "Ar fi de discutat pe marginea ideii ca Asia de Est să conducă lumea", a spus acesta, citat de BBC

Liderii ASEAN sunt dispuşi să realizeze un studiu de fezabilitate privind apariţia unei zone de comerţ comune, exact pe modelul apariţiei Uniunii Europene. În 1951 a apărut Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, un acord de schimburi libere de mărfuri între Germania de Vest, Franţa, Italia şi ţările din Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg).

Comunitatea economică ar include cei 10 membri din ASEAN împreună cu Japonia, China, Coreea de Sud, India, Australia şi Noua Zeelandă .

  • Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei este o organizaţie politică şi economică constituită la 8 august 1967 şi formată din Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore, Thailanda. Brunei, Birmania, Cambodgia, Laos şi Vietnam.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Mircea Diaconu, despre cum au fost primiți miniștrii la Cotroceni: ”Tot personalul jos!"

    Mircea Diaconu, noul ministru al Culturii a povestit, luni seară, într-o intervenție la RTV des ...


    Adevarul on Facebook

    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole