2008 - ? - Domnul cu coasa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile din decembrie 2008 au generat guvernarea Boc 1, alcătuită din miniştri PSD şi PDL. Un guvern care, pe tot parcursul anului 2009, a luat puţine măsuri concrete, cu toate că efectele crizei erau deja prezente.

Primul scandal

Încă de la formarea Cabinetului a izbucnit un scandal intern în PSD, legat de numirea ministrului de Interne. Pe rând, Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea au demisionat la câteva zile după ce fuseseră numiţi, pentru ca în final portofoliul să fie asumat de Dan Nica. Miza era controlul serviciului secret al MAI, pe care şi-l aroga Marian Vanghelie, controversatul primar PSD al Sectorului 5.

Centura de siguranţă

Un moment marcant al Guvernării a fost încheierea unui acord pe doi ani cu Fondul Monetar Internaţional în valoare de 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD ajungând la 19,95 miliarde euro.

Potrivit premierului Emil Boc acordul convenit cu FMI şi Comisia Europeană prevedea respectarea a mai multor condiţii, respectiv ajustarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare şi elaborarea legilor privind salarizarea unitară. Condiţiile puse de FMI au fost criticare de partidele de Opoziţie, acestea sugerând că finanţatorii externi vor să controleze situaţia economică internă. La puţin timp după încheierea acordului, Guvernul a promovat legea salarizării unice, lege care ar fi trebuit să aducă disponibilizări masive în sectorul bugetar, dar şi tăierea unor sporuri nesimţite.

Efectele legii au fost însă foarte mici, în condiţiile în care, în 2010, tot premierul Emil Boc se va vedea nevoit să ceară noi reduceri bugetare. Tot în 2009, Executivul Boc a aprobat şi legea de restructurare a agenţiilor guvernamentale, act care ar fi trebuit să aducă 9.000 de posturi restructurate.

Boc după Boc

În vederea alegerilor prezidenţiale, pentru a consolida poziţia propriului său candidat, Mircea Geoană, PSD se retrage de la guvernare în septembrie 2009. La 13 octombrie 2009, Guvernul Boc este demis prin moţiune de cenzură depusă de PNL, dar susţinută şi de PSD. Boc continuă să funcţioneze ca premier interimar şi este numit din nou premier după ce preşedintele Băsescu câştigă un nou mandat.

Noul său cabinet, cu o fragilă susţinere în Parlament din partea UDMR, Minorităţi şi Independenţi, are de înfruntat nu doar o opoziţie solidă formată din PSD şi PNL, dar şi o criză economică ce s-a adâncit din cauza anului pierdut, 2009. Măsurile anunţate sunt printre cele mai dure din Europa: reducerea salariilor în sectorul public cu 25%, scădepea pensiilor cu 15%, restructurări severe în domeniul bugetar. Guvernul a supravieţuit unei moţiuni de cenzură la numai opt voturi, urmează validarea sau nu a legilor la Curtea Constituţională. Şi, mai ales, implementarea.

Impozitul minim

Tot Guvernul Boc I a introdus şi impozitul minim pentru firme. Astfel, de la 1 mai 2009, firmele au plătit un impozit minim anual cuprins între 2.200 lei şi 43.000. Firmele care înregistrează profit au plătit în continuare un impozit de 16%. Măsura a dus la închiderea a aproximativ 200.000 de firme, marea majoritate fără activitate sau destinate a încasa salarii mascate.

România falită. Două decenii de erori

Guvernul Boc şi măsurile sale de austeritate sunt consecinţa, nu cauza situaţiei economice în care ne aflăm. Emil Boc e doar ghinionist, pentru că, întâmplător, guvernarea sa e pusă să achite o notă de plată pe care o tot încărcăm de 20 de ani.

Rubrica „Dosar" din această săptămână vă propune o retrospectivă a deciziilor economice luate în ultimele două decenii şi a consecinţelor pe care le-au produs. 2 paginile 28-32

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite