12.000 de euro, un soţ în Spania
0Se înmulţesc căsătoriile de convenienţă între spanioli şi românce! Motivul: mariajul cu un cetăţean iberic asigură rapid obţinerea dreptului la muncă. Pentru o căsătorie de
Se înmulţesc căsătoriile de convenienţă între spanioli şi românce! Motivul: mariajul cu un cetăţean iberic asigură rapid obţinerea dreptului la muncă.
Pentru o căsătorie de formă, româncele plătesc "soţului de împrumut" până la 12.000 de euro. Viitorii miri trebuie mai întâi să treacă de testul întrebărilor indiscrete ale unui judecător, inclusiv despre viaţa lor intimă. Există destule cazuri de cereri respinse de judecător.
Citiţi azi povestea unei românce pe care mariajul a costat-o mai multe mii de euro.
Tot mai mulţi imigranţi din Spania apelează la căsătoriile de convenienţă pentru a obţine drept de muncă
În cazul căsătoriei unui cetăţean spaniol cu o persoană de altă cetăţenie, mirii sunt testaţi de un judecător, care verifică dacă intenţia de a forma o familie este reală.
Ministerul de Justiţie spaniol a semnalat recent o situaţie care tinde să se transforme într-un fenomen.
Căsătoriile de convenienţă sau căsătoriile "în alb" între un cetăţean spaniol şi unul străin sunt din ce în ce mai frecvente, în primele luni ale anului fiind detectate mai mult de 500 de asemenea delicte.
Poliţia spaniolă a reţinut în ultimele luni mai mult de 200 de intermediari de contracte matrimoniale. Conform datelor poliţiei, preţul unei căsătorii de formă este între 5.000 şi 12.000 de euro.
"Am reuşit să-i păcălesc"
Pentru a preveni astfel de situaţii, în cazul căsătoriilor mixte este obligatoriu un interviu cu un judecător. Cei doi viitori soţi trebuie să demonstreze că se cunosc suficient de bine şi că intenţia de a forma o familie nu ascunde un interes.
"Eu am reuşit să-i păcălesc, aveam lecţia învăţată", spune Mariana (36 de ani) care s-a căsătorit de convenienţă acum opt luni. În schimbul a 5.000 de euro, românca a obţinut în acest mod permisul de lucru şi dreptul de a solicita cetăţenia spaniolă la un an după căsătorie.
Mariana a venit în Spania în urmă cu cinci ani şi, în primii patru, toate încercările sale de a obţine dreptul de lucru au eşuat. "Sunt asistentă medicală şi voiam să lucrez în domeniul meu. Am aşteptat intrarea în UE, dar problema permisului de muncă a rămas tot nerezolvată.
Drumul cel mai scurt ca să obţin ceea ce vreau a fost să mă căsătoresc cu un spaniol". A negociat preţul cu viitorul soţ la 5.000 de euro. Spaniolul a acceptat cu o condiţie: să dea o declaraţie la notar prin care, în caz de divorţ, Mariana renunţă la toate drepturile de fostă soţie şi nu are nicio pretenţie economică. De asemenea, cheltuielile de divorţ le va suporta românca.
"Un avocat ne-a sfătuit să locuim împreună un timp, pentru că judecătorul poate să dispună anchetă socială. Vecinii ar fi declarat că nu m-au văzut niciodată.
Ne-a sfătuit să nu se facă plata prin transfer bancar". Mariana a plătit jumătate din sumă înainte şi cealaltă jumătate după ce au semnat certificatul. "Dacă nu i-aş fi dat restul de bani, ar fi anulat căsătoria". Conform Codului Civil spaniol, dacă unul dintre soţi se răzgândeşte în primele 15 zile, mariajul se poate anula. Mariana a locuit împreună cu viitorul soţ, în acelaşi apartament, românca plătind chirie pentru camera sa.
Fără relaţii sexuale
"Niciodată n-am dormit amândoi în acelaşi pat. De la început, am pus cărţile pe masă: asta e ce-mi trebuie mie, i-am zis, asta e ce pot să fac eu, mi-a răspuns. O afacere şi nimic mai mult. După căsătorie, ne-am văzut fiecare de viaţa noastră".
Acum Mariana lucrează legal. Nu şi-a văzut "soţul" din ziua în care s-a căsătorit, deşi n-a scăpat de problemele "matrimoniale". Trebuie să mai treacă încă patru luni, ca să fie sigură că obţine dreptul de lucru pentru totdeauna.
"Este riscant, spune românca. În cazul în care cineva reclamă la poliţie şi se demonstrează că a fost o căsătorie de formă, am pierdut tot. Spaniolul m-a sunat recent şi mi-a cerut încă 3.000 de euro, pentru ca să nu divorţeze. I-am spus că nu-i mai dau nimic, indiferent de consecinţe", spune Mariana.
Numai în Madrid, în primele luni ale lui 2008, s-au înregistrat deja 2.000 de cereri de căsătorii mixte. Toţi mirii sunt suspectaţi de căsătorie de convenienţă şi sunt obligaţi să treacă prin interviul indiscret al unui judecător.
Întrebări despre viaţa intimă
Viitorii soţi sunt intervievaţi separat de judecătorul care îi va căsători. "M-a întrebat numele şi vârsta rudelor lui, dacă suferă de vreo boală, dacă a avut vreun accident, dacă face sport. Au fost şi întrebări destul de personale, legate de viaţa noastră intimă.
Sunt suspecte mai ales cuplurile în care există o mare diferenţă de vârstă între soţi. Dacă unul dintre ei nu vorbeşte bine spaniola, judecătorul poate respinge cererea de căsătorie.
Căsătoriile de formă îi aduc străinului dreptul de rezidenţă şi de muncă, dar şi dreptul de a putea solicita cetăţenia spaniolă la numai un an de la căsătorie. În mod normal, cetăţenia se poate solicita după 10 ani de rezidenţă. Toate avantajele se pierd dacă soţii divorţează înainte de un an de la încheierea căsătoriei.
5.000 de euro este preţul minim al unei căsătorii de formă