O escroaca din Cluj cerea bani pentru recalcularea pensiilor
0Zeci de clujeni au fost inselati de o escroaca, falsa functionara a Casei de Pensii, incepand din anul 2003. Aceasta, sub pretextul recalcularii (majorarii) pensiei, a atribuirii unor sume majorate la
Zeci de clujeni au fost inselati de o escroaca, falsa functionara a Casei de Pensii, incepand din anul 2003. Aceasta, sub pretextul recalcularii (majorarii) pensiei, a atribuirii unor sume majorate la pensia actuala, a distribuirii de diverse ajutoare banesti patrundea in locuinta unor pensionari promitandu-le astfel de fonduri. Pentru a putea intra insa in posesia banilor, acestia trebuiau sa achite un "avans sau impozit", iar falsa functionara accepta orice suma, de regula intre 1 si 8 milioane. Infractoarea era imbracata si machiata in tinute diverse, de obicei cu fusta si sacou de culoare neagra, imbracaminte gen functionar, poseta neagra si ochelari pentru citit. Pe baza semnalmentelor, anchetatorii au alcatuit portretul-robot al falsei functionare: 42-50 de ani, 1,60-1,63 m, 80-90 kg, grasa, cu pieptul proeminent, dinti lipsa pe maxilarul superior. Politistii clujeni au solicitat joi sprijinul presei locale si centrale motivand ca, daca ar fi sesizata la timp, numarul naivilor tepuiti ar scadea, autoarea ar fi prinsa si s-ar recupera prejudiciul. Politistii au cerut pensionarilor din Cluj sa manifeste prudenta in astfel de cazuri si sa nu permita accesul in casa unor persoane necunoscute.