O eleva a fost injunghiata in biroul directorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Daca nu mai vrei sa fii cu mine, nu vei fi a nimanui!". Acestea sunt cuvintele pe care le rostea gafait, ieri dimineata, Constantin Grozea, 32 ani, in timp ce isi injunghia fosta iubita, Antoaneta

"Daca nu mai vrei sa fii cu mine, nu vei fi a nimanui!". Acestea sunt cuvintele pe care le rostea gafait, ieri dimineata, Constantin Grozea, 32 ani, in timp ce isi injunghia fosta iubita, Antoaneta Iamandi, o eleva de 17 ani de la Scoala Centrala din Bucuresti. Tragedia s-a petrecut intr-un loc care ar trebui sa fie al sigurantei: la scoala, in directiune. Eleva a fost adusa la scoala de tatal ei. Fostul sau iubit, suparat ca l-a parasit, a urmarit-o si a patruns in scoala. Individul, recidivist, condamnat la 10 ani de inchisoare pentru omor, s-a intalnit cu Antoaneta pe holul scolii. Pentru ca i-a gasit certandu-se, diriginta fetei le-a permis sa intre in cabinetul directorului adjunct, unde au ramas singuri. Dupa numai cateva minute, din directiune s-a auzit un urlet, iar barbatul a iesit in fuga. Diriginta si-a gasit eleva intr-o balta de sange, plina de taieturi. "Individul acesta a venit pregatit sa faca ceva rau. Nu am vrut sa il dam afara pentru ca sigur o astepta dupa aceea, la coltul strazii. Am considerat ca este mai bine sa discute in scoala. Avem portareasa la intrarea in scoala. Avand in vedere ca la noi se desfasoara un campionat de fotbal, cum puteam noi cere unui grup de 60 de copii, insotiti de 2-3 profesori, sa se legitimeze?", ne-a declarat directorul "Scolii Centrale" din Capitala, Svetlana Bodnaras. Directoarea considera ca "fata este vinovata pentru ca a intrat intr-o asemenea relatie. Din primavara stiam ca umbla cu acest animal, cu idiotul asta. Am incercat sa o convingem sa renunte la el. Oricum, in familia ei exista mari deficiente de educatie, de comunicare. Mama ei o trateaza ca si cum ar avea 7, 8 ani. Tot timpul este comparata cu sora ei mai mare, care este premianta".
Agresorul a omorat un medic, iar fata a facut filme porno
Pe vremea cand abia implinise 21 de ani, agresorul de ieri a fost condamnat la 10 ani de inchisoare pentru omor. A fost acuzat ca, impreuna cu mai multi prieteni, a omorat un medic. De suparare, dupa condamnarea unicului fiu, tatal si-a pus capat zilelor sarind de pe bloc. A ramas doar mama lui, vanzatoare la un magazin din Piata Rahova, sa-l caute cu pachete la puscarie. Liberat in februarie 2004, Grozea a pus imediat ochii pe Antoaneta. La fel ca si el, fata locuieste intr-un bloc de la marginea cartierului Ferentari, impreuna cu parintii si sora cu doi ani mai mare. Oameni simpli - tatal lucreaza la o fabrica de paine turceasca, iar mama este croitoreasa -, sotii Iamandi n-au reusit nicodata sa-si rasfete fetele cu lucruri scumpe. Fata s-a mutat la cel care a injunghiat-o ieri, chiar daca toata lumea le statea impotriva. In vara, Constantin a vandut toate lucrurile din casa pentru a-i cumpara iubitei o camera de flori. Cu banii ramasi, au plecat prin Moldova. N-a mai stiut nimeni de ei pana in toamna. Cei doi s-au certat dupa ce au facut filme porno intr-un studio clandestin de pe Calea Mosilor. Antoaneta s-a intors la parinti. De-atunci, viata familiei Iamandi a devenit un cosmar. Grozea era mereu la ei la usa, iar de acolo puteau sa-l ia doar politistii, cu duba. Dupa ce era amendat, barbatul o lua de la capat cu scandalurile. In ultima vreme, de teama amenintarilor, Antoaneta venea la scoala numai impreuna cu tatal ei. In timp ce fata era dusa la spital, politistii l-au dat in urmarire generala pe agresor.
Ministerul Educatiei arunca vorbe-n vant
Psihopedagogul Marcela Calineci ne-a declarat ca "violenta creste in scoli. Este un fenomen in crestere pe care noi trebuie sa invatam sa-l gestionam. Principalele cauze ar fi influenta mass-media, desenele animate si filmele incarcate de agresivitate. Mai mult, parintii nu mai petrec atat de mult timp cu copiii lor. Si profesorii ar trebui sa se aplece mai mult asupra acestei probleme si sa investeasca mai mult in programele educationale. Gardienii care pazesc scoala nu sunt suficienti". Ministerul Educatiei a calificat incidentul ca fiind ,un eveniment incalificabil pentru un spatiu de invatamant (...). Scoala trebuie sa devina un spatiu in care procesul educational trebuie sa se desfasoare intr-un climat de normalitate si siguranta, iar MEdC va lua masuri foarte ferme pentru ca astfel de incidente sa nu se mai produca". Potrivit ministerului, ,conducerea scolilor trebuie sa ia toate masurile necesare pentru a asigura securitatea si protectia elevilor si a cadrelor didactice in interiorul acestora".

Fata are splina lezata
Potrivit purtatorului de cuvant al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Oprita, eleva a fost adusa cu multiple plagi taiate pe gat, pe fata si pe abdomen. ,Tanara a fost injunghiata abdominal si toracic, avand si splina lezata", a precizat Oprita. Interventia chirurgicala a durat mai bine de doua ore. ,Dupa operatie, pacienta va fi transportata in salonul postoperator sau la terapie intensiva", a mai spus dr. Bogdan Oprita.

In 75% din scoli exista violenta
In trei sferturi din scoli se inregistreaza fenomene de violenta. Aceasta este concluzia unui studiu realizat in perioada 2004-2005 de catre Institutul de Stiinte ale Educatiei. Ponderea elevilor cu manifestari grave de violenta este estimata la aproximativ 2,5%, conform declaratiilor directorilor unitatilor de invatamant. Surse ale violentei sunt considerate a fi dificultatile de comunicare intre elevi si profesori, ironia, sanctiunile, notarea si stilul autoritar, varsta si experienta didactica a profesorilor si programele scolare prea incarcate. Peste 32% din elevi declara ca au asistat la fenomene de violenta in scolile in care invata, fie intre elevi si profesori, fie intre elevi si elevi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite