Nici un elev nu vrea sa mai fie agricultor sau miner

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii din clasele terminale de liceu si de scoli de arte si meserii isi doresc cel mai mult sa lucreze in domeniul serviciilor si sa fie vedete. Un studiu publicat, recent, de Institutul de Stiinte

Elevii din clasele terminale de liceu si de scoli de arte si meserii isi doresc cel mai mult sa lucreze in domeniul serviciilor si sa fie vedete. Un studiu publicat, recent, de Institutul de Stiinte ale Educatiei arata ca 18,6 la suta din elevi ar lucra in domeniul serviciilor (barmani, coafeza, tehnicieni in administratia publica, receptioneri la hotel, agenti de turism etc.), 14,8 la suta si-ar dori sa profeseze in arta sau audiovizual, 13,7 la suta in domeniul economic, 12,8 la suta vor sa fie sportivi, 11,1 la suta vor sa lucreze in ordine publica si armata. Printre cele mai prost cotate meserii se numara si cea de profesor. Doar 8,2 la suta din liceeni mai vor sa devina dascali. Desi o treime din subiectii chestionati provin din mediul rural, nici un elev nu mentioneaza ca ar dori sa practice vreo meserie din domeniul agricol sau minier. Dupa terminarea liceului sau a scolii de arte si meserii, doar 3,4 la suta din tineri vor sa-si caute un loc de munca. 28,7 la suta din elevi vor sa-si continue studiile, iar 65,8 la suta se gandesc sa-si caute un loc de munca pe care sa-l aiba in paralel cu continuarea studiilor. 1,3 la suta din cei chestionati sunt nehotarati, in legatura cu ce vor sa faca dupa terminarea liceului sau a scolii de arte si meserii. "Studiul arata ca exista o confuzie totala atunci cand tinerii sunt pusi sa-si aleaga o meserie. Ei nu beneficiaza in scoala de activitati de consiliere si orientare profesionala asa cum beneficiaza elevii din tarile Occidentale. Elevii romani se iau dupa ce vad la televizor si dupa ce mai aud de la parinti si prieteni", a declarat Stefan Popenici, cercetator la Institutul de Stiinte al Educatiei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite