Un electrician electrocutat la reteaua de 110 kV a scapat doar cu rani usoare | adevarul.ro

Un electrician electrocutat la reteaua de 110 kV a scapat doar cu rani usoare

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Un severinean a scapat cu viata ca prin minune dupa ce s-a electrocutat la o retea de 110 kilovolti. Marian Trentoiu, de 29 de ani, angajat al SC Electroconstructia Tr. Severin, lucra ieri impreuna cu

Un severinean a scapat cu viata ca prin minune dupa ce s-a electrocutat la o retea de 110 kilovolti. Marian Trentoiu, de 29 de ani, angajat al SC Electroconstructia Tr. Severin, lucra ieri impreuna cu o echipa de electricieni la linia de 110 kV Jianca din Craiova. Dimineata, acesta s-a suit pe un stalp de inalta tensiune, situat in apropierea fabricii de autoturisme Daewoo, pentru a monta un scurtcircuitor. Operatia a efectuat-o numai dupa ce colegii sai il asigurasera ca tensiunea fusese data afara din separator. In timp ce monta scurtcircuitorul la o inaltime de 20 de metri, Marian Trentoiu a fost electrocutat de inalta tensiune de 110 kV. Din fericire, acesta nu a patit aproape nimic, echipamentul de protectie pe care-l purta salvandu-i viata. Imediat dupa asta, severineanul s-a dat jos de pe stalp, nervos pe colegii sai. "Mi-au spus clar ca reteaua nu se mai afla sub tensiune si din acest motiv m-am urcat pe stalp. Seful meu de echipa, Ion Mitran, care nu vorbeste cu mine, trebuia sa anunte SDFE Craiova sa intrerupa tensiunea in zona de lucru". Colegii, care au vazut flama si se asteptau sa fie facut scrum de cei 110 kV, au ramas inmarmuriti cand l-au vazut coborand de pe stalp. El s-a urcat singur in ambulanta care a sosit la locul accidentului de munca. Dupa toata intamplarea, Marian Trentoiu s-a ales cu arsuri de gradele unu si doi pe fata, maini si picioare si se afla in afara oricarui pericol.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite