Mai egal decât alţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avem un preşedinte intransigent! Ar lupta împotriva corupţiei şi cu un picior în groapă. Nu şi-ar ierta nici prietenul cel mai bun dacă acela ar încălca legea. Din acest punct de vedere,

Avem un preşedinte intransigent! Ar lupta împotriva corupţiei şi cu un picior în groapă. Nu şi-ar ierta nici prietenul cel mai bun dacă acela ar încălca legea. Din acest punct de vedere, avem un inflexibil paznic al legalităţii în fruntea statului. E adevărat, mai are derapaje.

Mai spune lucruri nepotrivite ziaristelor. Se mai urcă la volan cu şpriţu-n nas după ce a behăit pre limba lui Gigi… Nu există om perfect! Dar atunci când rosteşte o sentinţă, în momentele sale de seriozitate maximă, atunci aceea e de necontestat. Aşa s-a întâmplat şi la sfârşitul săptămânii trecute: "Este de interes public ca dosarele miniştrilor să ajungă în faţa instanţei.

Românii trebuie să vadă că nimeni nu e mai presus de lege…", a glăsuit Traian Băsescu. Absolut adevărat. Interesul public trebuie satisfăcut: poporul trebuie să afle de la judecători dacă Păcuraru, Chiuariu, Remeş - şi cine-o mai fi pe lista DNA - sunt vinovaţi. Şi apoi, în funcţie de circumstanţe, numiţii să fie traşi în ţepele din Piaţa Victoriei.

Dar ăsta e doar un amănunt tehnic. Merg şi nişte zăbrele… Însă, având în vedere valoarea axiomatică a zicerilor domnului preşedinte, acelaşi "interes public" presupune şi ca dosarele lui Traian Băsescu să ajungă în faţa instanţei.

Doar "românii trebuie să vadă că nimeni nu e mai presus de lege", nu?! Sau domnul preşedinte nu se încadrează în această categorie, "nimeni", după principiul "toţi suntem egali, dar unii sunt mai egali decât ceilalţi"? Pentru că altfel nu-mi pot explica de ce din Dosarul Flota, ajuns în faţa instanţei, lipseşte un nume: Traian Băsescu, altfel acuzat în rechizitoriu. Ştiţi de ce?

Pentru că Daniel Morar, mai-marele DNA, a considerat că preşedintele e mai presus de lege şi că nu poate fi judecat pentru faptele sale în timpul mandatului (mandatelor)! Deşi jurişti eminenţi au contrazis interpretarea constituţională făcută de Morar, Traian Băsescu n-a avut nimic împotrivă! De ce ar fi, deci, preşedintele mai presus decât miniştrii? Cu ce e mai breaz - în faţa legii, să ne înţelegem - Băsescu decât Păcuraru, Chiuariu, Remeş?

De altfel, nu-i prima oară când Traian Băsescu clamează egalitatea în faţa legii, excluzând din raţionament propria persoană. Să ne amintim, absolut la întâmplare, câteva "istorioare": terenul din Aleea Privighetorilor, a cărui valoare a crescut mai ceva ca la Caritas, vila de la Băneasa vândută fiicei, vila din Mihăileanu repartizată de un primar general aceluiaşi primar general. Vă spun ceva toate aceste "istorioare"?

Mie, da! Îmi spun că preşedintele are dreptate: chiar mi-aş dori să trăiesc în acea ţară în care "nimeni nu e mai presus de lege", cu o completare: indiferent de cine se află la Putere!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite