Pe două fronturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alte două atacuri dure la adresa ministrului justiţiei, Monica Macovei, au venit ieri, cu puţin timp înainte ca premierul Călin Popescu Tăriceanu să anunţe candidatul câştigător pentru un

Alte două atacuri dure la adresa ministrului justiţiei, Monica Macovei, au venit ieri, cu puţin timp înainte ca premierul Călin Popescu Tăriceanu să anunţe candidatul câştigător pentru un post de comisar european. În timp ce, la tribuna PC, "denunţătorul" Victor Petre prezenta o imagine de coşmar de acum 20 de ani, când Monica Macovei, în calitate de procuror, l-ar fi bătut măr, PSD, prin Victor Ponta, acuza că extrădarea lui Munaf a fost împiedicată de ministrul justiţiei. În niciunul din cele două cazuri nu au fost prezentate probe certe, iar Macovei nu s-a sinchisit să răspundă acuzelor. De altfel, un prim atac la adresa ministrului justiţiei, venit din partea PC, s-a consumat fără vreun efect cu doar două săptămâni în urmă. Atunci era acuzată că a semnat în alb, pe vremea când era procuror, mandate de arestare. Numai că Macovei a reacţionat atunci şi a explicat că foaia semnată în alb, triumfal fluturată de reprezentanţii PC, nu purta semnătura ei şi s-a declarat chiar imună la "acest şantaj". Oarecum, meciul a fost câştigat de ea pentru că nimeni nu a putut proba cu certitudine că procurorul Macovei dădea autografe pe mandate de arestare fără nume. Orice ar fi, din povestea cu mandate de arestare semnate în alb sau pumnii împărţiţi cu generozitate, Macovei iese cu imaginea şifonată. Cu toate acestea, lupta pentru un post de comisar european rămâne deschisă. Până atunci, poate mai aflăm şi că, în calitate de procuror, Monica Macovei a întocmit şi un dosar penal, întrucât despre performanţele domniei sale ca magistrat nu prea s-a auzit nimic.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite