Iustin Covei e liber, dar nu poate părăsi Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iustin Covei a stat în arest mai bine de un an
Iustin Covei a stat în arest mai bine de un an

Iustin Covei (22 de ani), fiul judecătorului doljean Marin Covei, arestat preventiv în septembrie 2009 pentru fraude cu carduri bancare, a fost eliberat, ieri, de la Penitenciarul Rahova, ca urmare a deciziei Curţii de Apel Bucureşti.

Alături de Covei au mai fost eliberaţi alţi opt presupuşi complici de-ai săi. Aceştia au fost puşi în libertate sub control judiciar. Iustin Covei nu are voie să părăsească municipiul Craiova, să ia legătura cu persoanele implicate în dosar sau să deţină şi să folosească arme.

Infracţiuni informatice

Covei şi presupuşii săi complici au fost trimişi în judecată pentru iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice. Potrivit DIICOT, cercetările efectuate în cauză au conturat existenţa, pe raza municipiului Craiova, a patru grupări infracţionale, cu legături între ele, care îşi derulau activitatea infracţională atât în România, cât şi în străinătate. Iustin Covei a devenit cunoscut în Craiova în urma scandalurilor în care a fost implicat, pe numele său figurând, de-a lungul timpului, şapte dosare penale.

Sechestru

În acest dosar, procurorii au pus sechestru pe mai multe autoturisme - Ferrari 360 Modena, Audi A4, Audi TT Quatro, Mercedez Benz C200 Kompressor, BMW 525, BMW 765, Volkswagen, Bentley Continental GT şi AUDI Q7. De asemenea, au fost indisponibilizate sumele de 34.000 de euro, 9.000 de lire sterline, 1.870 de dolari şi 26.000 de lei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite