Cei 22 de ani de singurătate ai „gladiatorului“ Vorga

Alexandru Vorga nu şi-a văzut niciodată părinţii şi fraţii. Reporterii „Adevărul” au mers acasă la familia Vorga pentru a vedea ce a pierdut şi ce a câştigat băiatul. „Casa de copii nu e acasă”, ne înştiinţa mai demult o campanie TV. Există însă tineri cărora familia nu le-a oferit nimic iar casa de copii - totul.

Alexandru Vorga are 22 de ani şi nu şi-a văzut niciodată părinţii şi fraţii. Nu-i desparte vreun ocean. Între casa familiei Vorga şi apartamentul social în care locuieşte Alexandru sunt 13 kilometri. Băiatul stă în cartierul bucureştean Titan, iar familia care l-a abandonat când avea trei luni domiciliază în zona Ferentari. Nici Alexandru şi nici familia nu şi-au dorit să se întâlnească.

Alexandru s-a născut în 1988. Când avea trei luni a fost lăsat la un leagăn de copii. Băiatul a fost crescut la căminul de copii numărul 3 din Bucureşti. S-a obişnuit singur.

„La şase-şapte ani mi-a fost mai greu. Erau educatorii răi, ne furau mâncarea, eram subnutrit. Cu timpul, nu am mai simţit lipsa părinţilor. M-am luat cu muzica. Am făcut mulţi ani flaut şi saxofon. Am terminat liceul şi am dat la Politehnică, la Facultatea de Ingineria si Managementul Sistemelor Tehnologice. Sunt anul doi. Vreau să termin şi să-mi găsesc de lucru, să mă însor, să fac copii şi să am grijă de ei", spune Alexandru.

Poate că a fost şi el curios să-şi cunoască mama dar a ezitat. „Nu ştiu ce fel de oameni sunt ai mei. Am auzit că stau prin Ferentari, am auzit că mai am fraţi şi mai mici, şi mai mari. Nu m-am dus niciodată în Ferentari. Nici ei nu m-au căutat pe mine. Îmi e mai bine aşa".

Mama

Alexandru a răzbit în viaţă de unul singur. Acum îi învaţă şi pe alţii

Am căutat să aflăm cum gândeşte o femeie care şi-a lăsat copilul şi două decenii n-a mai ştiut nimic de el. Iuliana Vorga (46 de ani), mama lui Alexandru, e curioasă: „E înalt? Cât de înalt? A făcut facultate? Cântă? Păi da, că îl moşteneşte pe tac'su, lăutarul". E povestea clasică din mahalalele Bucureştiului, în ultimii ani de comunism.

Femeia avea 23 de ani când a fost lăsată grea de un lăutar şi apoi părăsită. Nu avea serviciu, dar avea acasă un copil de trei ani şi o mamă bătrână şi bolnavă. A lăsat nou-născutul la cămin şi a fugit în Ferentari. Nu s-a mai întors. Spune că a greşit atunci şi recunoaşte că, mulţi ani, niciun gând despre Alexandru nu a tulburat-o: „Am uitat". Dar povestind despre băiat a început să se emoţioneze, iar când ne-a rugat să-i transmitem că îl iubeşte i-au dat lacrimile.

Ion

Pe Ionuţ, fratele lui Alexandru, l-am întâlnit pe stradă. Era încă vacanţă şi pierdea vremea prin faţa casei, „se orienta" pe trotuarele din Prelungirea Ferentari. Are 15 ani şi până acum a absolvit patru clase. Începând de azi, acordă o nouă şansă clasei a cincea, după un an de repetenţie. Mama îl laudă însă fiindcă nu se droghează şi nu fură dar îl dojeneşte pentru că „s-a anturat prin cartier şi a lăsat cartea".

Ionuţ nu ştie mai nimic nici despre tatăl lui, nici despre fratele lui mai mare. Ştie doar că amândoi există, pe undeva prin lumea asta. Mai are două surori. Fiecare dintre ei e făcut cu alt tată. Ionuţ e dezorientat. Trăieşte zi de zi cu Calea Rahovei la vest, şi Pieptănariul plin de curve la est. Mai jos e şoseaua Zeţari, cu armele, cu drogurile. În mijloc - el şi ai lui. Anturajul. Partea bună, partea proastă dintr-o viaţă.

Deznădejdea

Georgiana o cheamă pe sora mai mică a lui Ionuţ. Are şapte ani şi e dată dracului de frumoasă, cu ochii albaştri şi părul aprins ca pădurile toamna. E tristă Georgiana. Deznădejdea nu e doar pentru oamenii mari. Copila are în sufragerie un colţ al ei cu un monitor stricat şi o tastatură din care au mai rămas doar câteva butoane. Bate la ele. Televizorul e şi el defect, din casetofon atârnă banda ruptă a unei casete. Aşa se trăieşte cu 550 de lei pe lună - banii pe munca mamei la o fabrică de pâine.

Maria se pregăteşte să moară

Maria, copilul cel mare al familiei Vorga, are 25 de ani. Are la rândul ei un copil de trei ani. Şi pe ea a părăsit-o bărbatul. I-a fost ruşine să apară în poza de familie de alături. Ruşine că nu are buletin, că nu are serviciu, că nu are bani să supravieţuiască. N-are nicio şansă, nu mai speră, s-a săturat de tot ce o înconjoară. În lift, înainte de despărţire, ne-a spus: „Eu vreau să mă omor". 

Maestrul Szobi le predă orfanilor cascadoria

Szobi Cseh a devenit cel mai bun prieten al micilor „Gladiatori“

Pe Alexandru Vorga l-am întâlnit la clubul lui Szobi Cseh, celebrul cascador. Cu sprijinul Primăriei Sectorului 3, Szobi a înfiinţat, acum cinci ani, Asociaţia „Gladiatorii", pentru integrarea copiilor străzii şi a celor care provin din familii sărace. Szobi a înţeles că efectul şi nu cauza contează când vine vorba de cei care pornesc în viaţă fără nicio şansă. Iar efectul se rezumă la un cuvânt: delincvenţă. „Aici, violenţa e canalizată în tenacitate", spune cascadorul.

Pe scurt, Szobi Cseh îi învaţă pe copiii-problemă cum să devină puternici, dar şi cinstiţi. Îi pune să se zbenguie pe saltele, în sala de sport a Şcolii 22. Copiii iau primele lecţii de cascadorie. Sar de la înălţime, fac gimnastică, scrimă, îşi varsă furia pe sacii de box. Învaţă ceea ce se chinuie să spună mentorii în cărţile motivaţionale: că în lume există ierarhii şi ca să ajungi în frunte trebuie să transpiri. Dar Szobi are meritul de a le vorbi pe limba lor. Căci Szobi Cseh e un golan de 68 de ani, care le ia partea ălora mici.

„De când funcţionăm am dat şase profesori de sport afară, dar niciun copil. Venea câte un profesoraş la mine: «Domnule, nu mai rezist. Nu mă ascultă, le-am spus de 100 de ori şi tot pe dos fac». I-am răspuns: «Meştere, dacă nu  făceau prostii, noi nu mai aveam ce căuta aici. Nu-i spui să fie cuminte, că el abia aşteaptă să nu fie cuminte». Au curs bani mulţi pe campanii: «Nu fi violent, fii inteligent!». Mă, f... mama mă-sii, ce-i mai intră derbedeului în cap chestia asta!".

Inimă de ţigan bătut

La „Gladiatorii", Alex Vorga e poreclit Falconetti. Lucrează de cinci ani cu Szobi şi e atât de bun încât a devenit antrenor-junior. În vară a făcut prima lui cascadorie adevărată: „Într-o reclamă la Intel. M-au pus să sar de la etajul şapte pe o saltea. Am luat 350 de euro". Şi a jucat pentru câteva secunde în serialul „Inimă de ţigan". Fără bani: "Am luat bătaie într-o scenă. M-au «bătut» şi m-au trimis acasă".