A dispărut şi prejudiciul din "Flota"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al transporturilor Aurel Novac, unul dintre cei 80 de învinuiţi în dosarul "Flota", ne-a declarat, ieri, că expertiza tehnico-maritimă şi financiară finalizată în urmă cu

Fostul ministru al transporturilor Aurel Novac, unul dintre cei 80 de învinuiţi în dosarul "Flota", ne-a declarat, ieri, că expertiza tehnico-maritimă şi financiară finalizată în urmă cu trei săptămâni nu constată niciun prejudiciu creat la nivelul Petromin.

Compania Petromin nu s-a constituit parte civilă în proces. În acest dosar au fost trimise în judecată, de PNA, în august 2004, 80 de persoane, printre care şi preşedintele Traian Băsescu, procurorii acuzându-i de înstrăinarea ilegală a 16 nave din flota maritimă.

Expertiza întocmită la vremea respectivă arăta că persoanele trimise în judecată se fac vinovate de un prejudiciu de peste 11.000 miliarde de lei.

Procurorii au investigat modul în care s-a făcut asocierea CNM Petromin cu grupul de firme Torvald Klaveness Oslo din Norvegia, în anii 1991-2000, când ar fi dispărut navele.

Imediat după câştigarea alegerilor prezidenţiale din decembrie 2004 de către Traian Băsescu, s-a pus în discuţie imunitatea acestuia. Conform Constituţiei, un preşedinte de stat nu poate fi cercetat sau judecat în timpul mandatului decât pentru înaltă trădare.

După instalarea în funcţie, Băsescu a susţinut că nu vrea să beneficieze de imunitate, având chiar câteva discuţii telefonice în acest sens cu şeful DNA, Daniel Morar. Instanţa supremă a decis, însă, restituirea dosarului la DNA, pe motiv că nu fusese semnat de şeful PNA de la vremea respectivă, Ioan Amarie.

Între timp, deşi nu era necesar, Morar a cerut, în urmă cu un an, refacerea expertizelor din dosar. Persoanele învinuite în cauză au fost invitate începând cu data de 8 octombrie la DNA, unde li s-a pus la dispoziţie câte un CD cu noua expertiză, care are 380 de pagini şi le-ar fi favorabilă. Fostul ministru Aurel Novac consideră că "dosarul a fost unul strict politic".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite