Vor De ce se discriminează, astăzi, în România

Apariţia pe agenda publică a tematicii discriminării este interesantă, deoarece realitatea socială, prin evenimentele ultimei perioade, nu a scos în evidenţă cazuri legate de excludere sau

Apariţia pe agenda publică a tematicii discriminării este interesantă, deoarece realitatea socială, prin evenimentele ultimei perioade, nu a scos în evidenţă cazuri legate de excludere sau prejudiciere pe diferite criterii. Însă, odată cu apropierea aderării europene, se pare că preluăm, natural, două teme diferite: pe de o parte tematica toleranţei, ca valoare europeană de bază, pe de altă parte, elemente care ţin de deficitul nostru de imagine externă: rromii, persoanele infectate cu HIV, persoanele care consumă droguri etc.

Ultimul barometru al opiniei publice, prezentat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă, ne arată, la nivel naţional, două rezultate aparent contradictorii. Deşi toleranţa faţă de alte persoane este pe locul trei în topul valorilor pe care un copil trebuie să le înveţe în familie, majoritatea românilor resping ideea de a fi vecini cu persoane care consumă droguri. Trei sferturi nu vor vecini care sunt infectaţi cu HIV, 51% nu vor să locuiască lângă persoane rrome, 61% evită homosexualii, iar 46% se feresc de persoanele care au suferit condamnări penale.

Lipsa de informaţie

De ce spun că sunt doar aparent contradictorii? În primul rând, trebuie să subliniem că majoritatea alege sau respinge, nu pe baza informaţiilor pe care le are despre o categorie de persoane, ci pe baza stereotipurilor construite în timp, în familie, la şcoală, locul de muncă, în grupul de prieteni. Aşa se face că vehiculează imagini, de multe ori false, despre diferite tipuri de persoane, iar pe baza acestor imagini îşi exprimă opinia. De exemplu, cum am putea noi să ne dăm seama, la prima vedere, dacă cineva este bolnav de SIDA sau dacă este dependent de droguri? Nu ştim! Majoritatea nu ştim dacă nu cumva vecinii noştri actuali se înscriu în vreuna din aceste categorii. Dar avem în minte imaginea persoanei muribunde, instabilă psihic sau fioroasă pe care o asociem acestor categorii, iar pe baza acestei imagini spunem că nu am dori-o alături.

Lipsa modelelor

În al doilea rând, în societatea românească, modelul toleranţei nu este o prioritate nici pentru şcoală, nici pentru celelalte medii în care cetăţenii se formează. Cazurile pozitive, de integrare a rromilor, spre exemplu, sau de succes social al homosexualilor sunt aproape inexistente. Astfel, pot crede că sunt tolerant şi dacă sunt doar indiferent sau, mai mult, dacă nu sunt violent în raport cu o persoană diferită. Sunt niveluri diferite ale toleranţei şi acceptării. Din acest motiv, un părinte poate considera că îşi educă în mod corect copilul dacă îl învaţă să nu înjure colegul rrom sau să nu îi spună "ţigane", dar, în acelaşi timp, îi spune şi povesti cu "ţiganii care îl vor fura dacă nu este cuminte". Mai mult, interesul spre senzaţional al mass-media face ca modele de succes (ale unui rrom care se dovedeşte bun vecin sau ale unui seropozitiv talentat) să treacă în zona excepţionalului, prin avalanşa cazurilor deviante, care, altfel, nu constituie regula.

Nevoia de apărare

În al treilea rând, pentru cei mai mulţi oameni, toleranţa este direct corelată cu nivelule individuale de acţiune. În spaţiul public, în tramvai de pildă, ne deranjează mai puţin oamenii diferiţi de noi, indiferent care este baza diferenţei. Cu cât ne apropiem mai mult de familie, nevoia de apărare este mai mare şi protecţia creşte, crescând şi discriminarea. Din acest motiv, în mod normal, fiecare dintre noi are mai multe niveluri de "adevăr". Astfel, o persoană poate declara, sincer, că rromii sunt nişte oameni simpatici, dar în niciun caz nu ar fi de acord ca fiica să se căsătorească cu un rrom.

Din punctul acesta de vedere, românii nu sunt cu nimic speciali faţă de alte popoare europene, dimpotrivă, istoric vorbind, amalgamul construcţiei noastre naţionale ne-a făcut mult mai toleranţi decât alţii.

Un părinte poate considera că îşi educă în mod corect copilul dacă îl învaţă să nu înjure colegul rrom sau să nu îi spună "ţigane"