Ce destinaţii ieftine puteţi alege pentru Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În funcţie de preferinţe, un sejur pe litoralul românesc costă de la 300 de lei în sus. Pentru Paştele în străinătate, cea mai căutată destinaţie este Roma, unde un sejur e aproape 300 de euro.

Mureşenii au posibilitatea de a-şi petrece Paştele departe de casă, în destinaţii exotice, la preţuri avantajoase. Criza financiară a atins şi turismul, motiv pentru care reprezentanţii agenţiilor de turism primesc tot mai multe oferte atât din ţară cât şi din străinătate, cu tarife din ce în ce mai avantajoase pentru clienţi. „În general, clienţii noştri optează pentru destinaţii externe pentru perioada Paştelui. De exemplu, catolicii pleacă spre Vatican, profitând de concediu. E foarte important pentru mureşeni să se simtă bine în zilele de sărbătoare. E important, totuşi, ca banii să rămână în ţară, motiv pentru care ofertele interne sunt foarte avantajoase”, ne-a declarat Torok Csaba, administrator la agenţia de turism Maori din Târgu-Mureş.

Atracţia mării

În ceea ce priveşte destinaţiile interne, litoralul românesc rămâne şi anul acesta în topul preferinţelor mureşenilor. Ofertele cele mai bune sunt pentru staţiunile din sudul litoralului. În Olimp, la hotel de 4 stele, special pentru zilele de Paşte, sejurul costă 299 de lei. În preţ este inclus micul dejun, dar şi două şedinţe gratuite la centrul  SPA al hotelului. În Saturn, cea mai avantajoasă ofertă este pentru 3 nopţi, începând cu data de 18 aprilie. Preţul sejurului este de 283 de lei, cu mic dejun inclus, în sistem de bufet suedez. Totodată, turiştilor li se oferă la alegere cina sau prânzul cu meniu tradiţional de Paşte. Mureşenii care optează pentru Mamaia plătesc de la 468 de lei pentru un sejur de trei zile, în perioada 17-20 aprilie, în sistem de demipensiune la un hotel de 3 stele.

Trei nopţi în Bulgaria cu 96 de euro

Ofertele pentru destinaţii externe sunt, de asemenea, diverse şi avantajoase în această perioadă. Roma este cea mai apreciată destinaţie de Paşte.Pentru 30 de euro pe zi, orice turist are oportunitatea de a petrece un timp în Cetatea Eternă. Biletul de avion dus-întors ajunge la 160 de euro de persoană, ceea ce înseamnă că, pentru cazare şi transport, costurile pentru un sejur în capitala Italiei sunt de aproape 300 de euro. În condiţiile în care Roma, deşi cea mai atractivă din punct de vedere turistic, este scumpă, mureşenii au posibilitatea de a se orienta spre locaţii mai ieftine. Litoralul bulgar este deosebit de apreciat de către turiştii români, deoarece preţurile sunt mai mici decât în România, iar serviciile oferite sunt la acelaşi nivel cu cele din ţara noastră. Pentru trei nopţi în Albena, călătorii plătesc 96 de euro la hotel de 3 stele şi 111 euro la hotel de 4 stele, all inclusive.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite