579 de cupluri au primit anul trecut finanţare de la stat pentru FIV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru programul de fertilizare şi embriotransfer al Ministerului Sănătăţii au fost depuse anul trecut 866 de dosare, din care au fost aprobate 569. Dintre acestea, 296 de proceduri de FIV au fost deja începute.

Peste jumătate dintre cuplurile admise în Programul de fertilizare şi embriotransfer au obţinut finanţare în 2011 pentru realizarea procedurii de fertilizare in vitro, urmând ca, pentru cealaltă jumătate, Ministerul Sănătăţii să asigure fondurile necesare în acest an.

În perioada de derulare a Programului FIV/ET,  iulie-decembrie 2011, un număr de 866 dosare au fost depuse pentru aprobare. Dintre acestea, Comisia pentru includerea cuplurilor solicitante în program a aprobat 579 dosare care au corespuns criteriilor de selecţie, conform Ordinului ministrului sănătăţii nr. 765/2011. Un număr de 296 de proceduri, în valoare de cca. 1 500 000 lei, au şi fost realizate în clinicile admise pentru derularea programului şi decontate în cursul anului trecut.

Începând din acest an, Ministerul Sănătăţii a aprobat includerea pe lista unităţilor prin care se derulează programul FIV/ET, a încă 2 noi clinici, SC MED LIFE SA Bucureşi şi SC HIT MED SRL Craiova. Astfel, numărul clinicilor admise în program se ridică la 10. Locaţiile acestora se găsesc în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov, Sibiu şi Craiova. Lista unităţilor care se pot înscrie în program rămâne deschisă.
În anul 2011, Ministerul Sănătăţii a lansat, în premieră, Programul de fertilizare in vitro şi transfer embrionar.

Bugetul programului a fost de aproximativ 4 milioane de lei. Ministerul Sănătăţii susţine financiar o singură procedură de FIV, în două etape:
-4.920 lei după realizarea procedurii de fertilizare ( prelevarea ovocitelor prin puncţie foliculară; recoltarea spermei şi procesarea acesteia; inseminarea ovocitelor;  transferul embrionar)
- 1.230 lei după confirmarea finalizării procedurii FIV/ET cu o sarcină, urmată de naştere.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite