A crescut nivelul de alertă teroristă în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru perioada summit-ului NATO, CSAT a aprobat trecerea de la nivelul de alertă moderată la cel de alertă precaută Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, ieri, ridicarea

Pentru perioada summit-ului NATO, CSAT a aprobat trecerea de la nivelul de alertă moderată la cel de alertă precaută

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, ieri, ridicarea nivelului de alertă teroristă de la albastru (precaut), la galben (moderat). Ridicarea nivelului de alertă a fost aprobată la propunerea SRI. Nivelul galben presupune activarea unor măsuri speciale de colaborare între instituţiile statului român.

Surse militare ne-au precizat că ridicarea nivelului de alertă este legată strict de apropierea Summit-ului NATO de la Bucureşti (2-4 aprilie) şi că, după încheierea acestei acţiuni, nivelul de alertă va reveni la albastru - tot printr-o decizie a CSAT.

Din anul 2004, când a fost instituit sistemul de alertă teroristă în România, este pentru prima dată când nivelul de alertă este ridicat de la albastru la galben, "în ciuda presiunilor care s-au făcut, cu diferite ocazii", ne-au explicat sursele citate. Nivelul galben (moderat) semnifică un "risc general de producere a unor atentate teroriste", estimându-se că este posibilă producerea unui atentat.

Noua organigramă a SRI

Tot ieri, directorul SRI, George Cristian Maior, a prezentat membrilor CSAT un raport referitor la finalizarea procesului de modernizare şi transformare structural-funcţională a SRI, iar CSAT a aprobat noua structură organizatorică şi regulamentul de funcţionare al SRI.

Aceste măsuri interne au scopul de a flexibiliza şi întări capacitatea de acţiune a SRI. Reorganizarea Serviciului corespunde standardelor profesionale din serviciile de informaţii ale statelor membre NATO. Noua schemă de organizare urmăreşte o debirocratizare la nivel central, prin desfiinţarea Inspectoratelor SRI şi prin comasarea mai multor unităţi. Ca efect, numărul unităţilor centrale ale SRI va fi redus cu peste 20 la sută.

Unitate de protecţie cibernetică

Pe de altă parte, în noua organigramă a SRI va figura şi o nouă structură - Centrul Naţional CYBERINT, menit să prevină sau, după caz, să reacţioneze în faţa unor atacuri cibernetice. Noua organigramă fusese prezentată ofiţerilor SRI de directorul George Cristian Maior încă de acum patru luni. Pentru ca organigrama să intre în vigoare, era însă nevoie de aprobarea CSAT.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite