"Nu credeam că vom mai apuca a doua zi"

aţi venit. Acum sunteţi în deplină siguranţă". Acestea au fost primele cuvinte auzite de refugiaţii români la îmbarcarea pe aeroportul din Alep. Cu o întârziere de trei ore, primii 104

aţi venit. Acum sunteţi în deplină siguranţă". Acestea au fost primele cuvinte auzite de refugiaţii români la îmbarcarea pe aeroportul din Alep. Cu o întârziere de trei ore, primii 104 pasageri au ajuns în ţară la ora 1.30 noaptea. Cu chipuri marcate de oboseala şi spaima trăite în ultimele zile, se uită după cunoscuţi. Nu prea au chef de declaraţii. Unii dintre ei nu mai fuseseră în România de peste 10 ani. Alţii lăsaseră în Beirut rude de care nu mai ştiau nimic. Majoritatea sunt mulţumiţi de modul în care ambasadorul român şi personalul diplomatic i-au ajutat să ajungă în ţară. "Ne-a ajutat şi a rezolvat foarte repede orice problemă legată de acte. Nu a mai contat că unii dintre noi nu aveam toate actele sau copiii nu erau trecuţi pe paşapoarte. Ne-a trimis pe toţi acasă. Am scăpat din infern. Acolo totul se năruie în numai câteva secunde. Dintr-o ţară extraordinar de frumoasă, nu a mai rămas nimic", spune o femeie căsătorită în Liban şi care nu mai venise în ţară de 13 ani.

"A fost înfiorător"
"A fost înfiorător în ultimele trei zile. Au fost raiduri şi bombardamente tot timpul. Noi locuiam la 6 kilometri de Beirut, În fiecare seară se auzeau bombele. Nu credeam că vom mai apuca a doua zi. Mă temeam pentru viaţa copiilor şi a noastră", plânge cu sughiţuri o femeie cu doi copilaşi în braţe. "Am trăit clipe de coşmar. A fost îngrozitor, dar nu m-aş fi întors în România dacă nu ar fi început războiul. Este frumos în Liban, nu-i aşa cum se spune. Am venit pentru copii, soţul meu este acolo. Imediat după ce se termină totul, mă voi întoarce", spune Georgiana Osman, o refugiată care a ajuns în ţară cu prima aeronavă.

Băsescu, o prezenţă discretă
Până să ajungă cea de-a doua aeronavă, pe aeroport şi-a făcut apariţia şi preşedintele Băsescu, într-o maşină de serviciu. Nu a stat de vorbă cu ziariştii, i-a salutat din mers şi a plecat la fel de brusc cum a venit. Al doilea avion a aterizat la ora 2.40. Dintre cei 125 de pasageri, aproape jumătate erau copii. Plângeau şi se aruncau în braţele celor care îi aşteptau la aeroport cu un fel de disperare. O fetiţă de vreo 12 anişori, plânge după tatăl ei care nu a putut să se îmbarce cu ea şi cu fratele ei în acelaşi avion. Mama o linişteşte spunându-i că totul va fi bine şi în curând vor fi din nou împreună. Cei doi copii se aflau în vacanţă în Liban, unde părinţii lor locuiesc de mai multă vreme. Excursia s-a transformat în numai câteva zile în coşmar. Tatăl lor a făcut tot posibilul să-i trimită în siguranţă în ţară.

"Am văzut oameni murind…"
Al treilea avion a pus roţile pe pista de la Otopeni la ora 3 şi 15 minute. Acesta i-a adus pe ultimii 84 de refugiaţi din primul grup de români. Oamenii spuneau că aşteptarea în autocare, până în momentul în care s-au îmbarcat, a fost cea mai grea. La gândul că lăsau în urmă familia, unii ar fi renunţat să mai vină în ţară. Alţii trecuseră prin situaţii pe care nu mai voiau să şi le amintească. "Este un dezastru! Vezi oameni cum mor şi cum totul se sfârşeşte în câteva minute. Am trăit clipe pe care nici nu vi le puteţi imagina. Soţul meu ne-a acoperit pe mine şi pe fetiţa noastră, în timpul unui raid. A scăpat cu viaţă, dar este rănit. Va veni şi el mâine", suspină o tânără cu o fetiţă în braţe. Autorităţile române au pus la dispoziţia refugiaţilor mijloace de transport pentru a-i duce până în centrul Bucureştiului şi la Gara de Nord. La Otopeni, pe lângă măsuri speciale de pază a celor veniţi din Liban, un restaurant şi o casă de schimb valutar au fost deschise toată noaptea.

De ce au întârziat avioanele
Primul avion al companiei Tarom a ajuns în Siria în jurul orei locale 19.00. Echipajului i s-a comunicat că autobuzele cu refugiaţii români se află la 40 de kilometri de aeroportul Alep şi că pasagerii vor ajunge în scurt timp. Nu a fost chiar aşa. Până la urmă, decolarea a avut loc cu trei ore mai târziu. Explicaţia a venit din partea refugiaţilor. Aceştia au povestit cum, la ieşirea din Liban, autorităţile de la frontieră au întârziat formalităţile nejustificat. Până la urmă situaţia a fost rezolvată cu câte o mică "atenţie" de 20 de dolari. Cum aeroportul din Beirut are acum pista, turnul de control şi depozitul de carburanţi distruse, autocarele erau singurul mijloc de transport cu care se putea ajunge din Liban în Siria. Vameşii au înţeles primii acest lucru. După îmbarcarea pasagerilor, avionul a mai stat aproximativ o oră pe pistă pentru a primi aprobarea de decolare, deşi toate formalităţile erau îndeplinite. Având în vedere că, în tot acest timp, Boeingul Tarom a stat cu motoarele pornite, este posibil ca întârzierea să fi vizat şi o realimentare cu combustibil, care, pe aeroportul din Alep, se plăteşte cash.