Cât costă un copil

aceste calcule n-au valoare. Confruntată cu o mortalitate infantilă la fel de mare ca în unele state africane, România este presată să-şi aducă "indicatorii" la nivel european. Iar cifrele nu

aceste calcule n-au valoare. Confruntată cu o mortalitate infantilă la fel de mare ca în unele state africane, România este presată să-şi aducă "indicatorii" la nivel european. Iar cifrele nu sunt influenţate de cazuri extreme, de situaţii punctuale care apar o dată pe an. Mii de copii au murit, anonim, fiindcă moaşa din sat nu a avut cu ce să se spele pe mâini, fiindcă Salvarea nu a ajuns în vârful muntelui sau fiindcă părinţii i-au hrănit cu pâine şi apă otrăvită cu nitriţi. Dincolo de dramele individuale, ce pierde societatea românească din războiul dus împotriva celor mai mici cetăţeni ai săi? Până la urmă, cât valorează o viaţă de copil? S-ar putea porni de la suma pe care e dispus să o achite părintele pentru viaţa copilului său. Analizele din timpul sarcinii, ca să fie sigur că totul merge bine, costă între o sută şi cinci sute de euro, iar naşterea, într-o clinică de lux, ridică preţul la o mie şase sute, două mii. Cei care aleg sistemul clasic, cu şpaga la plic, ajung până la urmă tot pe acolo. Ce te faci că jumătate din mame sunt văzute prima oară de un medic la naştere, iar 80 la sută nu au făcut nici măcar o ecografie, care nu costă decât 20 RON? Multe familii de români şi-au vândut casa şi maşina pentru a-şi opera copilul în străinătate, dar şi mai mulţi şi-au pus odraslele să muncească, de la zece ani, ca să aibă părinţii bani de băutură.
Din cauza polarizării extreme, investiţia medie nu ne spune mare lucru despre cum sunt preţuiţi copiii. Ce valoare le dă micilor români statul în care se nasc? Experţii în demografie atrag atenţia asupra îmbătrânirii şi împuţinării populaţiei. În 2050, spun prognozele pesimiste, vor mai trăi doar 16 milioane de români, un adult activ urmând să muncească pentru 9 persoane. Ca să prevenim o criză, ar trebui, spun ei, stimulată natalitatea. Salariul de mamă şi cel de bebe, care vor fi introduse din 2007, s-au dovedit eficiente în Occident. Dar este acest unic ajutor social soluţia problemei? Ne interesează numărul de români sau calitatea vieţii acestora? Dacă statul ar investi în sănătatea copiilor şi în educaţia lor, poate că românul din 2050 va fi în stare să muncească atât de eficient încât să ducă, fără probleme, încă 9 persoane în spate. Dacă pentru cei 9 vor trage la sapă doi salahori, în loc de unul, pensionarii de mâine nu o vor duce prea bine. Românii pleacă azi în Italia pentru că acolo pot câştiga bani să-şi cumpere o locuinţă. De la 1 ianuarie, când vor avea drept de vot în UE, autorităţile locale se vor strădui să le facă grădiniţe pentru copii şi le vor da asigurare medicală. Dacă nu se iau măsuri care să vizeze societatea în ansamblu, dacă românii nu vor simţi că o duc mai bine, în ţară, oricât va fi producţia de copii, toată va lua calea exportului. Cei mari se vor duce la patron, cei mici, furaţi din maternităţi sau vânduţi pe net, la adopţie.