Un copil de 12 ani - victima unui omor bestial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii au deja un suspect, Necoara Costel, 17 ani, care joi noaptea a injunghiat un taximetrist la Ploiesti

Adrian Barbu, un copil de 12 ani din Predeal - elev eminent in clasa a V-a la Liceul "Mihail Saulescu" - a fost ucis bestial, joi, chiar in apartamentul familiei Barbu din blocul de pe strada Eroilor nr. 8. Cadavrul copilului a fost gasit, in jurul orei 17,30, in sufrageria locuintei, de fratele sau mai mare, Daniel, 15 ani. Trupul neinsufletit era prabusit intre o canapea si un fotoliu, cu gatul sectionat dintr-o parte in alta, dupa cum au constatat echipajul ambulantei, politistii si procurorul sositi rapid la fata locului. La aflarea vestii, parintii baiatului au intrat in stare de soc, avand nevoie de intense ingrijiri medicale, timp de aproape 12 ore, pentru a-si reveni. Abia ieri, ei au fost in masura sa furnizeze anchetatorilor informatiile necesare pentru stabilirea mobilului crimei. Cel mai probabil, acesta a fost jaful, dat fiind ca din apartamentul familiei Barbu au disparut ghiozdanul lui Adrian, un CD Player, 20 de dolari, cateva obiecte de imbracaminte, buletinul tatalui victimei, un card bancar si legitimatiile acestuia de intrare la Metro si Selgros, precum si un cutit de bucatarie, posibil arma crimei. Potrivit raportului medico-legal, crima a fost comisa cu aproximativ 6 ore inaintea descoperirii cadavrului, cauza mortii fiind sectionarea arterei carotide. Politistii si procurorii care ancheteaza cazul au deja un suspect, in persoana unui tanar de 17 ani din Barlad, pe nume Necoara Costel. Joi noaptea, in jurul orei 23,30, la Ploiesti, acesta a injunghiat in gat un taximetrist, care se afla acum in coma la spital. Disparut imediat dupa tentativa de omor, tanarul a fost identificat rapid si dat in urmarire de politistii ploiesteni, fiind prins, dupa cateva ore, ieri in zori, de politistii din Brasov, care l-au dibuit intr-un camin de nefamilisti din cartierul Tractorul. Tanarul a recunoscut deja injunghierea taximetristului din Ploiesti, dar neaga deocamdata orice legatura cu crima de la Predeal.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite