"Atunci cand contractul a fost pus pe masa, in afara de Bechtel, nu s-a prezentat nimeni"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Miron Mitrea, sustine ca unul dintre criteriile care au stat la baza selectarii firmei americane Bechtel pentru a construi autostrada

Ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Miron Mitrea, sustine ca unul dintre criteriile care au stat la baza selectarii firmei americane Bechtel pentru a construi autostrada Bucuresti-Bors a fost acela al realizarilor pe care aceasta le-a avut in alte tari. "Probabil ca sunt interesele altor companii care ar fi vrut sa participe la acest contract, desi in momentul in care acest contract a fost pus pe masa, in afara de Bechtel nu s-a prezentat nimeni. Dupa parerea noastra a fost o alegere buna, pe care am facut-o impreuna cu cei care se ocupa de probleme de comert exterior, atat in Romania, cat si in Statele Unite". Miron Mitrea este de parere ca, daca nu ar fi fost selectata firma Bechtel, Romania ar fi avut autostrazi peste 20-30 ani. "Sunt convins ca afacerea este extrem de legala. O lege nu poate fi ilegala", mai spune ministrul Transporturilor, referindu-se la faptul ca contractul a fost atribuit prin incredintare directa in baza unei Hotarari de Guvern. Reprezentantii Ministerului Transporturilor au prezentat, ieri, si pasii care au fost urmati pentru semnarea acestui contract pornind de la Declaratia de Intentie dintre Romania si SUA, semnata pe 14 iulie 2003 intre ministrul Transporturilor si Samuel Bodman, secretarul adjunct al Comertului din Statele Unite. "Pentru punerea in practica a Declaratiei de Intentie, in sedinta de guvern din 18 noiembrie 2003 a fost aprobata o hotarare prin care s-a stabilit contractarea unor credite externe in valoare de aproximativ 2,885 miliarde euro pentru realizarea autostrazii care va trece prin localitatile Brasov-Targu Mures -Cluj-Oradea-Bors", se arata intr-un comunicat al MTCT. Contractul a fost semnat la sfarsitul anului trecut la sediul Guvernului in prezenta primului-ministru, Adrian Nastase, si a ambasadorului SUA la Bucuresti, Michael Guest.
Michael Guest:
Nu e nimic ciudat in contractul Guvernului Romaniei cu compania Bechtel
Referitor la contractul pentru construirea autostrazii Brasov-Bors, ambasadorul SUA la Bucuresti, Michael Guest, a declarat ieri urmatoarele: "In privinta contractului intre Guvernul Romaniei si firma Bechtel, nu am cunostinta de vreo investigatie facuta la nivelul Uniunii Europene. Stiu insa despre articolul din "Financial Times", dar nu cunosc vreo declaratie a Uniunii Europene in aceasta privinta. Noi, bineinteles, ca l-am informat pe corespondentul "Financial Times" despre anumite lucruri. Dupa cum stiti, noi suntem pentru transparenta si ne-am gandit ca a organiza o licitatie transparenta este cel mai bun lucru. Dar unii cred ca daca este licitatie, trebuie neaparat sa fie transparenta. Nu este cazul. Sunt multe moduri de a asigura transparenta si a face contracte direct la sursa nu e un lucru neobisnuit in lumea afacerilor. Daca va uitati bine au existat multe contracte direct de la sursa cu companii din Uniunea Europeana. Problema e ca Guvernul Romaniei a fost foarte interesat de construirea acestui drum, a analizat companiile din domeniu, companii care pot, de asemenea, sa realizeze lucrarile la timp. Si din toate aceste puncte de vedere a fost ales Bechtel... Si daca UE va dori acest lucru (efectuarea unei anchete - n.r.), o va face, dar eu nu am cunostinta de asa ceva. Dar daca o va face, sunt sigur ca nu va gasi nimic ciudat in ceea ce priveste Guvernul Romaniei sau compania Bechtel".
Vasile Puscas invoca "grupuri de interese" din UE
"Sa vina Uniunea Europeana cu finantare!", exclama negociatorul-sef
Atribuirea lucrarilor de constructie a autostrazii Bors-Brasov societatii americane Bechtel este legala, a declarat ieri la Cluj-Napoca ministrul delegat Vasile Puscas, negociatorul-sef cu UE. "Exista in legea achizitiilor publice obligativitatea organizarii de licitatii, dar exista de asemenea si posibilitatea unor exceptii, pentru anumite situatii", a afirmat ministrul. Puscas a subliniat ca aceste situatii exceptionale se refera la parametri de timp, gravitate sau interes, iar autostrada constituie un obiectiv la care guvernantii se gandesc de zece ani. "Romania este singura tara dintre cele candidate care nu si-a dezvoltat infrastructura in conditii de piata", a subliniat ministrul. Negociatorul-sef a mai spus ca intelege ca exista "grupuri de interese, care este normal sa se manifeste", dar "sa vina Uniunea Europeana cu finantare atunci!". Vasile Puscas a continuat in acelasi ton, atragand atentia ca Guvernul s-a cam saturat sa astepte alte finantari, de zece ani, si ca au fost invitate societati mari din Europa pentru a investi, dar fara succes. "Autostrada trebuie realizata, ce sa facem, doar n-o sa ne integram cu parasute. Cu licitatie dura un an de zile", a punctat negociatorul-sef. L-am intrebat pe Vasile Puscas, referindu-ne la declaratiile purtatorului de cuvant al Comisiei Europene, Diego del Ojedo - "legislatia in domeniu a suferit mai multe schimbari si exista unele exceptii" - daca actele normative in baza carora s-a semnat contractul sunt in acord cu normele UE si daca nu cumva tine de un capitol negociat, inchis. Ministrul ne-a raspuns afirmativ, precizand ca face parte din aquis-ul legat de capitolul I, "Libera circulatie a marfurilor".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite