Şi consilieri, şi acţionari la firma consiliului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aleşii din judeţul Dolj se află de doi ani în incompatibilitate: sunt, în acelaşi timp, şi consilieri, şi acţionari la societatea comercială Lucrări de Drumuri şi Poduri SA

Aleşii din judeţul Dolj se află de doi ani în incompatibilitate: sunt, în acelaşi timp, şi consilieri, şi acţionari la societatea comercială Lucrări de Drumuri şi Poduri SA

Juriştii Prefecturii Dolj au făcut recent o descoperire-şoc: toţi cei 34 de consilieri judeţeni, în frunte cu preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi, se află în incompatibilitate de mai bine de doi ani şi ar trebui demişi de prefectul Nicolae Giugea. Juriştii au sesizat abia acum incompatibilitatea calităţii de ales local cu cea de acţionar la societatea comercială Lucrări de Drumuri şi Poduri SA, o societate patronată sută la sută de Consiliul Judeţean Dolj.

Scandalul a pornit de la vizele de nelegalitate puse de juriştii Prefecturii Dolj pe trei dintre hotărârile legislativului judeţean, care priveau activitatea unei societăţi comerciale al cărei acţionar unic este CJ Dolj. În hotărârile cu pricina, cei 37 de consilieri judeţeni, constituiţi în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Drumuri şi Poduri, decideau anumite măsuri financiare de redresare a societăţii. "Calitatea de ales local este incompatibilă şi cu cea de acţionar semnificativ la o societate comercială înfiinţată de consiliul local, respectiv de consiliul judeţean", menţionează juriştii în referatele trimise pe adresa Consiliului Judeţean şi a prefectului Nicolae Giugea, menţionând articolul 89, aliniatul 1 din Legea 161/2003. Juriştii susţin că încă de pe 23 septembrie 2004 consilierii judeţeni au devenit incompatibili, atunci când au hotărât în plenul Consiliului că instituţia "va exercita atribuţiile Adunării Generale a Acţionarilor la SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA".

"Se poate discuta despre dizolvarea consiliului"

"Juriştii mei au trimis cele trei hotărâri din nou la Consiliul Judeţean, să le discute în plen şi să se schimbe, în sensul de a intra în legalitate. Dacă nu fac acest lucru, atunci există mai multe opţiuni, printre care şi dizolvarea Consiliului Judeţean. Totuşi, cred că nu se va ajunge aici, pentru că îşi vor da seama că au greşit", a declarat Nicolae Giugea, prefectul judeţului Dolj. Diplomat, el a evitat să discute mai mult pe marginea acestui subiect, dar a negat cu vehemenţă orice fel de manevră politică ce ar sta la baza acestui demers. La rândul lor, juriştii Prefecturii sunt mai tranşanţi. "Dacă nu vor schimba hotărârea şi nu vor ieşi din incompatibilitate, atunci lucrurile se schimbă.

Pe de o parte este procedura de anulare în contencios, la tribunal, a hotărârilor ilegale şi, în cazul în care instanţa decide că este vorba de incompatibilitate, atunci putem discuta în mod serios şi dizolvarea", a declarat unul dintre juriştii Prefecturii Dolj

Consilierii judeţeni nu schimbă hotărârile

De partea cealaltă a baricadei, oficialii Consiliului Judeţean Dolj acuză demersurile prefectului, susţinând că acesta şi-a asmuţit juriştii pentru că vizează, pentru Partidul Democrat, scaunul de director al societăţii patronate de Consiliul Judeţean. "Nici vorbă despre incompatibilitatea consilierilor judeţeni. Totul este cusut cu aţă albă, ştim noi din ce motive. Juriştii domnului prefect ar trebui să citească mai bine legile pentru că sunt departe de realitate.

Oricum, cele trei hotărâri invalidate de prefectură vor fi votate în aceeaşi formă de noi. Să vedem ce vor face în instanţă...", a declarat Constantin Dascălu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj. El consideră că la mijloc este vorba de răfuieli politice, prefectul făcând prin această decizie jocurile Partidului Democrat, formaţiunea politică din care provine.

Dacă instanţa decide că sunt incompatibili, atunci putem discuta în mod serios şi despre dizolvarea consiliului judeţean
Nicolae Giugea, prefectul judeţului Dolj

Nici vorbă despre incompatibilitatea consilierilor. Totul este cusut cu aţă albă. Juriştii prefectului să citească mai bine legile.
Constantin Dascălu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite