Mai mulţi tineri în conducere ar conferi o imagine pozitivă PSD
0La doar câteva zile după vizita popularilor europeni sceptici, o delegaţie a Grupului Parlamentar al Socialiştilor Europeni (PES) din PE se află la Bucureşti pentru a lua pulsul reformelor
La doar câteva zile după vizita popularilor europeni sceptici, o delegaţie a Grupului Parlamentar al Socialiştilor Europeni (PES) din PE se află la Bucureşti pentru a lua pulsul reformelor româneşti. Vicepreşedintele PES, Hannes Swoboda, a acordat un interviu în exclusivitate ziarului Adevărul.
- În preraportul său, comisarul pentru extindere, Olli Rehn, susţine că România a înregistrat progrese în reforma justiţiei. Dvs. aţi declarat în mai că justiţia română este politizată.
- Discuţiile pe care le-am avut până acum în România arată că pericolul ca justiţia să fie politizată este reală, aceasta însemnând că presiunea de a aresta, de a aduce oameni în faţa justiţiei, de a avea rezultate concrete pot duce la acuzarea prea rapidă a unor persoane. Aceasta nu schimbă cu nimic părerea socialiştilor că reforma justiţiei merge în direcţia bună.
- Ce ar trebui să facă PSD pentru a scăpa de eticheta de partid corupt?
- Mai întâi trebuie să existe procese ca să se facă condamnări. Dacă se ajunge la condamnări, atunci PSD trebuie să le accepte ca atare şi trebuie să aibă grijă ca persoanele care sunt pe bună dreptate suspectate să părăsească partidul. Este important ca PSD să lase oameni noi la cârmă. Nu orice retragere din partid este o mărturisire a vinovăţiei, ci este vorba despre a da o şansă unor oameni fără trecut. Un număr mai mare de oameni tineri în conducere ar conferi o imagine pozitivă PSD.
- În ultima vreme, foarte mulţi membri PSD, primari spre exemplu, au migrat la Partidul Democrat. Cum apreciaţi această situaţie?
- Mi se pare ciudat şi de neînţeles cum într-un timp atât de scurt au migrat aşa, în masă, la un alt partid. Este o decizie personală, dar dă de bănuit că în spatele migraţiei există diferite mecanisme şi stimulente din partea PD-ului. Migraţia nu poate fi controlată prin legi, pentru că este o decizie personală, doar discuţiile politice ajută. Trebuie însă verificat dacă au existat, din partea PD, stimuli financiari sau de altă natură pentru cei care au plecat din PSD.
- Cum vi se pare iniţiativa creării unui Pol Social sub conducerea lui Ion Iliescu?
- Mi se pare o iniţiativă bună dacă ea nu presupune crearea unui partid personal, ci contribuie la dialogul dintre partidele cu orientare social-democrată. PSD se poate pune în valoare în acest context şi ar trebui să participe la formarea acestui pol social.
- Cât de bine-venite sunt condamnarea comunismului şi o lege a lustraţiei în România?
- De condamnat, condamnă oamenii, nu parlamentul. În plus, există pericolul ca astfel de legi să incrimineze oameni care nu au făcut ceva rău vreodată. Decizia aparţine românilor, eu sunt însă sceptic, pentru că există pericolul ca o lege a lustraţiei să sape noi morminte sau să fie folosită ca instrument politic.
- Numeroşi oficiali europeni văd în decuplarea României de Bulgaria singura şansă ca România să adere în 2007 la UE.
- După vizita făcută de curând în Bulgaria, am constatat că nu există diferenţe covârşitoare între stadiul reformelor în cele două ţări, încât Sofia şi Bucureştiul să nu adere împreună la UE în 2007. Dacă se decide luarea de măsuri de siguranţă mai aspre pentru Bulgaria decât pentru România, foarte bine, dar cele două trebuie să meargă împreună.