Adevarul.ro

Ca să ai un capitalism «pentru oameni», e nevoie – mai ales la noi -  să ai oameni pentru capitalism.

Printre cei care vor să profite de marasmul crizei economice, constat activarea unei categorii de ideologi, bucuroşi să întrevadă, dincolo de mizeriile conjuncturale ale momentului, mari, nesperate, victorii politice. Criza e o dovadă că era mai bine înainte. Criza ne învaţă că regimul comunist e mai „uman”, mai grijuliu, mai puţin periculos decît capitalismul. Prin experienţa crizei, se va adeveri vechiul slogan potrivit căruia campionii stîngii vor fi „groparii” capitalismului, ai imperialismului, ai exploatatorilor de tot soiul.

Am încetat de mult să mai contemplu capitalismul drept limanul fericit al umanităţii. Omul căzut nu poate organiza, pe pămîntul căderii sale, o versiune consecventă şi durabilă a paradisului. Şi totuşi, oricît aş relativiza „splendorile” rînduielii capitaliste, nu pot relativiza, în chip simetric, răul comunist. Da, capitalismul e mai complicat, mai dur, mai fisurat spiritualmente decît aş fi crezut. Dar pentru asta, comunismul nu-mi apare deloc mai bun decît a fost. Capitalismul n-a adus o lume defectă, în locul unei lumi funcţionale. A adus o lume a instabilităţii provocatoare, în locul unei lumi a stabilităţii comatoase.

Ce preferaţi? Preferaţi să vă fie frică de persecuţie, de puşcărie, de fiecare cuvînt care vă iese pe gură, sau să vă fie frică de irosirea economiilor de-o viaţă? Preferaţi suspensia programatică a valorilor şi a drepturilor umane sau derapajul lor accidental, mereu posibil? Preferaţi cenzura, cu tot alaiul ei de interdicţii arbitrare, sau roiul de libertăţi smintitoare care însoţesc instaurarea democraţiei? Preferaţi bilet sindical la Sovata sau perspectiva unui concediu decent în Turcia? Preferaţi să fiţi prost plătiţi acasă sau bine plătiţi în străinătate? Preferaţi două ore de televiziune omagială pe zi sau 20 de canale de televiziune bezmetică, cu program non-stop? Preferaţi ca progeniturile dvs. să fie îndoctrinate politic şi scoase pe stadioane măreţe pentru linguşirea conducătorului sau să le pierdeţi urma prin labirintul de amuzamente ale oraşului? Preferaţi să citiţi ce vreţi sau să citiţi ce vi se dă voie? Preferaţi să aveţi iniţiativă sau să acţionaţi după „indicaţii preţioase”? Să fiţi proprietari sau să nu vi se lase în ogradă decît strictul necesar unei subzistenţe minimale? Să trăiţi în prizonierat, hrăniţi la ore fixe, pe bază de raţie, sau să vă procuraţi hrana în libertate, cu riscul de a nu o obţine?

Toate aceste întrebări sînt, de fapt, nedrepte. Între a nu avea pîine pentru că nu e pîine pe piaţă şi a nu avea pîine pentru că n-ai bani s-o cumperi, nu e, în fond, nici o deosebire. Normal e să preferi mai binele, fără nici unul din dezavantajele lui.

Dar între comunism şi capitalism există, totuşi, deosebiri esenţiale. În capitalism, criza e ciclică şi urmată de relansare. În comunism, criza e constitutivă, perpetuă şi letală. Comunismul stimulează supunerea, capitalismul – spiritul de întreprindere. Comunismul are o retorică a poporului, care merge mînă în mînă cu pauperizarea lui. Capitalismul sună mai puţin „popular”, dar, pe vremea lui, „clasa muncitoare” o duce mai bine. Comunismul subminează demnitatea individului, în vreme ce capitalismul o exaltă.  Atîta doar: ca să ai un capitalism „pentru oameni”, e nevoie – mai ales la noi -  să ai oameni pentru capitalism: adică o specie cu totul diferită de cea care a construit comunismul.