FMI:”Fără subvenţii la companiile de stat!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut autorităţilor române să elimine subvenţiile acordate companiilor de stat cu datorii mari la buget. Cel puţin aşa susţine secretarul de stat în Ministerul Economiei Tudor Şerban. Acesta a precizat că dintre cele zece companii monitorizate de FMI, doar şapte ar putea rezista fără subvenţii.

Printre companiile care nu ar trebui să mai beneficieze de subvenţii se numără şi CFR Călători sau Metrorex. Condiţia impusă de FMI României nu este respectată nici de statele puternic industrializate, unde companiile de transport sunt în mare parte sponzorizate de la bugetul de stat.

“Vor mai exista subvenţii la cel puţin două-trei companii”, a declarat Şerban, după o întâlnire cu reprezentanţii Fondului, la sediul Ministerului Finanţelor Publice. El a precizat că ar fi necesară păstrarea subvenţiilor la Compania Naţională a Huilei, CFR Instrastructură şi CFR Călători. Şerban a mai arătat că printre măsurile discutate cu FMI s-a numărat şi disponibilizarea a 1.600 de persoane din sectorul mineritului şi mai puţini din cel energetic, fără să avanseze o cifră în cel de-al doilea caz.

Guvernul şi FMI au stabilit o listă cu zece companii de stat ale căror evoluţii financiare vor fi monitorizate cu prioritate, în vederea reducerii volumului de subvenţii, conform scrisorii suplimentare de intenţie la acordul stand-by încheiat cu instituţia financiară.

Lista companiilor cuprinde Compania Naţională de Căi Ferate CFR, Societatea Naţională de Transport CFR Călători, Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşti, Societatea Comercială Electrificare CFR şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite