Un comisar de politie a transformat si sectia Jilava in bordel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un comisar de politie, dat afara din Sectia 19 a Capitalei pentru ca o transformase in bordel, a picat intr-un nou scandal sexual, de data aceasta la Jilava-Ilfov. Joi spre vineri, intors de la

Un comisar de politie, dat afara din Sectia 19 a Capitalei pentru ca o transformase in bordel, a picat intr-un nou scandal sexual, de data aceasta la Jilava-Ilfov. Joi spre vineri, intors de la bautura, comisarul Mihai Popa s-a inchis cu o femeie in postul comunal de politie. La ora doua noaptea, o localnica, ce dorea sa semnaleze un caz, a fost gonita de politist, insa la scurt timp in zona au aparut reporterii unei televiziuni. Se pare ca ziaristii l-au speriat atat de tare pe politist, incat acesta s-a cocotat in podul cladirii, cu partenera cu tot. A fost nevoie ca numarul 2 din Inspectoratul Politiei Judetene sa vina la Jilava, la 6 dimineata, ca sa il dea jos din pod pe comisar. Mihai Popa este unul dintre politistii cercetati de IGP in dosarul fratilor Camataru. El este acuzat inclusiv ca a facut sex cu o prostituata a Camatarilor, chiar in Sectia 19 politie. Scandalul l-a obligat sa se mute, refugiul fiind Jilava, unde Popa s-a instalat sef al biroului local de politie. Intrat in ograda sa, IPJ Ilfov a facut propriile cercetari. Joi, politistii ilfoveni "au ajuns la anumite concluzii" si i-au comunicat comisarului ca a fost destituit din functie. De necaz, politistul a baut "o cantitate" de vin, dupa care si-a dat intalnire la post. Nici politistul, nici femeia cu care si-a petrecut noaptea in pod nu au recunoscut ca ar fi facut sex. Corpul de control al IGP si IPJ Ilfov au deschis o ancheta. Seful politistilor din Ilfov, chestorul Dumitru Parvu, a anuntat ieri "toleranta zero": "Ar fi prea putin sa va spun ca ne disociem de asemenea fapte. Suntem decisi sa-i eliminam dintre noi pe toti cei care-si bat joc de munca profesionistilor din Politia Ilfov, aducand totodata prejudicii Inspectoratului". Conform unor surse, in ultima vreme, IPJ Ilfov "a fost practic obligat sa primeasca toate ciurucurile". Intr-un judet greu, cu delicte care merg de la furturi din buzunare si ajung la infractiuni economice, politiei locale ii lipsesc din schema circa 150 de cadre - adica efectivele a 50 de posturi de politie comunala. Numai la Jilava, unde s-a produs scandalul de joi spre vineri, schema de 18 politisti este doar pe jumatate completata. Asa au ajuns sa lucreze in IPJ Ilfov doi politisti amestecati cu Camatarii, unul dat afara de la Sectia 18 a Capitalei pentru furt de piese radio-TV si inca doi de la Crima organizata, care au facut scapat un arestat, chiar in sediul Politiei Capitalei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite