O cometă cu profil de asteroid se ascunde în umbra Soarelui

Un pietroi galactic suspect, care a fost observat de mai multe ori în imediata apropiere a Soarelui, se comportă, pe rând, fie ca un asteroid, fie ca o cometă cu "perioadă scurtă". Denumit

Un pietroi galactic suspect, care a fost observat de mai multe ori în imediata apropiere a Soarelui, se comportă, pe rând, fie ca un asteroid, fie ca o cometă cu "perioadă scurtă".

Denumit oficial P/2007 R5, "suspectul" a fost observat pentru prima oară când trecea pe lângă Soare, în anul 1999. Apoi a fost zărit, din nou, de către Observatorul Solar Heliosferic (SOHO), în anul 2003. Presupunând că aceste două apariţii au fost ale aceluiaşi obiect ceresc, cercetătorul Sebastian Hoeing, de la Institutul de Radioastronomie Max Planck, din Bonn, a trasat traiectoria şi a prezis, încă de acum vreo doi ani, că pietroiul va reveni în septembrie 2007. Şi chiar aşa s-a întâmplat. Ca atare, ciudăţenia celestă a fost declarată oficial "cometă cu perioadă scurtă", întrucât are nevoie de numai 200 de ani pentru a face o rotaţie completă în jurul Soarelui.

Observatorul astronomic spaţial SOHO a descoperit până acum zeci de comete despre care nu ştiam, dar este pentru prima dată când găseşte ceva atât de ciudat: o cometă-asteroid! Încă de la început, mulţi astronomi s-au opus folosirii denumirii de cometă şi au propus termenul de asteroid, întrucât pietroiul galactic n-are nici coadă, nici coamă, adică îi lipseşte nebuloasa de gaze şi praf ce învăluie, de regulă, nucleul unei comete.

O scurtă strălucire orbitoare

Cu ocazia observării din septembrie, anul acesta, cometa-asteroid a avut un comportament nemaiîntâlnit. Trecând foarte aproape de Soare, la o distanţă ce reprezintă numai 15% din raza orbitei lui Mercur (cea mai apropiată planetă de Soare), pietroiul a suferit o schimbare dramatică şi bruscă, devenind, pentru scurtă vreme, orbitor de strălucitor.

Măsurătorile au arătat că luminozitatea lui s-a mărit de peste un milion de ori. Apoi s-a "stins" din nou, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Astronomul Sebastian Hoeing spune că un astfel de comportament se întâlneşte numai la comete.

Fenomenul apare atunci când Soarele vaporizează brusc apa şi dioxidul de carbon lichefiate din compoziţia cometei, iar acest proces provoacă o veritabilă explozie a prafului de la suprafaţa cometei. Lumina Soarelui reflectată de norul uriaş de praf determină strălucirea orbitoare de scurtă durată.

Traiectoria orbitei lui P/2007 R5 sugerează că el ar putea proveni din Centura Kuiper, un rezervor gigantic de pietroaie îngheţate, situat dincolo de orbita planetei Neptun, estimează Scott Sheppard, de la Institutul Carnegie, din Washington DC. Cercetătorul american crede că avem de-a face cu o cometă foarte "bătrână", a cărei suprafaţă de gheaţă a fost evaporată în timpul nenumăratelor treceri anterioare pe lângă Soare şi de aceea acum mai are doar câte o "zvâcnire" luminoasă când intră în zona fierbinte a orbitei sale.

Are cel mult 200 de metri

Karl Battams, de la Laboratorul Marinei Americane din Washington, care conduce programul SOHO de descoperire a tuturor cometelor ce se apropie de Pământ, este de acord cu presupunerea că avem de-a face cu o cometă. "E posibil să fie, de fapt, o cometă din care n-a mai rămas decât miezul deosebit de dur. Măsurătorile spun că acest nucleu nu are mai mult de 200 de metri diametru", precizează Battams. De altfel, comete pe moarte s-au mai văzut pe Pământ, una dintre ele fiind cea numită "3.200 Phaeton", care provoacă ploaia de meteoriţi anuală de la mijlocul lunii decembrie, cunoscută sub denumirea de "Geminide".

Misterul menţinerii pe orbită

Dacă în privinţa structurii şi a traiectoriei savanţii au căzut, cât de cât, de acord, când vine vorba de motivul pentru care rezistă pe orbită, părerile sunt încă împărţite. Editorul de la "New Scientist" o numeşte, pur şi simplu, "o cometă norocoasă", întrucât toate celelalte dimensiuni atât de mici fie sunt imediat "înghiţite" de Soare, fie se dezintegrează sub efectul combinat al gravitaţiei şi căldurii solare.

Cum ea provine din Centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter, faptul că scapă de atracţia Soarelui arată că, oricând, o altă cometă sau un alt asteroid ar putea să facă la fel şi să ajungă să se intersecteze cu traiectoria Pământului. "Această descoperire este interesantă şi pentru că dovedeşte că atât asteroizii, cât şi cometele conţin cantităţi importante de gheaţă, formată din apă şi diverse gaze lichefiate. Această informaţie ne confirmă speranţele conform cărora am putea, la nevoie, să dezintegrăm un asteroid periculos cu ajutorul laserului", mai spune Karl Battams.

Asteroizii, mai periculoşi decât cometele

Alessandro Morbidelli, de la Observatorul din Nisa, Franţa, care este unul dintre experţii care se ocupă cu studiul dinamicii corpurilor cereşti din Sistemul Solar, spune că aproximativ 95% din ciocnirile posibile pentru Terra ar putea fi cu un asteroid, în timp ce numai 5% ar fi din cauza unei comete. "Cicatricele" rămase pe "obrazul" planetei noastre ne dovedesc că bombardamentele cele mai crunte cu asteroizi şi comete au avut loc la începutul istoriei Sistemului Solar.

"Rata ciocnirilor a scăzut de câteva sute de ori, dar, deşi nu-mi place să-mi amintesc, pericolul încă nu a dispărut. Oricând, un asteroid buclucaş, deviat de o ciocnire neaşteptată, ne-ar putea lovi în plin", recunoaşte astronomul italian.

Probabilistic vorbind, faptul că obiectul ciudat din preajma Soarelui a fost dovedit a fi o cometă, şi nu un asteroid, ar putea fi o garanţie că el nu ne va lovi prin surprindere. Dar orice deviere a traiectoriei acestui pietroi, pe care l-am botezat liniştitor "cometă cu perioadă scurtă", ar fi foarte greu de sesizat la timp, întrucât, având Soarele "în spate", el ar rămâne multă vreme invizibil pentru aparatura noastră. Prin urmare, nu ne rămâne decât să sperăm că se va dezintegra cât mai curând, ca să scăpăm şi noi de grija lui.

"Mama asteroizilor" a lovit, cândva, Terra

Între descoperirile recente făcute de "detectivii spaţiului" se numără şi calcularea vârstei mai multor grupuri de asteroizi, dintre care unele au fost cândva mult mai mari, dar în urma unor ciocniri succesive s-au rupt în sute de bucăţi mai mici. Astronomii cunosc în prezent multe familii de asteroizi, pe care le diferenţiază în funcţie de modul în care s-au format.

Una dintre ele este "Baptistina", botezată (în septembrie anul acesta) după numele celui mai mare membru al ei, un asteroid de 40 de kilometri în diametru. Această familie de pietroaie zburătoare provine dintr-un asteroid uriaş de vreo 3.000 de kilometri în diametru, numit Theia, care a lovit proto-Pământul în urmă cu 4,5 miliarde de ani.

Atunci, o bucată importantă a planetei noastre s-a rupt şi din ea s-a format Luna. Mult mai recent, una dintre firimiturile acestei cioniri, de 170 de kilometri în diametru, s-a ciocnit cu un alt asteroid, de dimensiuni similare, şi s-a rupt în aproximativ 300 de bucăţi mai mici. Astronomii spun că unul dintre pietroaiele rezultate din a doua fărâmiţare, care avea un diametru de "numai" 10 kilometri, a lovit Pământul acum 65 milioane de ani şi a provocat dispariţia dinozaurilor.

Teoria familiilor de asteroizi, lasată de David Nesvorny, de la Institutul de Cercetări Southwest, din Boulder, Colorado, Statele Unite, afirmă că unele dintre aceste bucăţi revin periodic prin preajma Pământului. Acesta este şi cazul asteroidului Apophis, ce urmează să treacă pe lângă noi în anul 2029. Existenţa familiei Baptistina şi "atacul " permanent pe care membrii ei îl desfăşoară asupra Terrei sunt dovedite de compoziţia identică a sute de meteoriţi, găsiţi pe Pământ, care arată că toţi provin dintr-un asteroid iniţial, mult mai mare.

Pământul riscă să fie lovit şi din cauza planetei Jupiter

Deşi astrologii spun că planeta Jupiter e asociată cu norocul şi înţelepciunea, astronomic vorbind nu e deloc aşa. De fapt, adevărul este că Pământul ar fi lovit de pietroaiele zburătoare mult mai rar dacă traiectoria acestora n-ar fi dirijată spre Terra de influenţa câmpului gravitaţional al planetei Jupiter. Un studiu iniţiat în anul 1994 a înlocuit virtual Jupiter cu o planetă mai mică, de dimensiunile lui Uranus, şi a calculat că, în acest caz, planeta noastră ar fi de 1.000 de ori mai rar ţinta asteroizilor şi a cometelor din Sistemul Solar.

S-au emis atunci numeroase speculaţii, privind oportunitatea de a căuta un alt sistem planetar, în care sunt mai puţini asteroizi şi comete, iar planetele gigantice de tipul lui Jupiter lipsesc. Un nou studiu computerizat, realizat anul acesta de doi cercetători britanici, precizează însă că tot de la Jupiter ne-ar putea veni salvarea. Astfel, Jonathan Horner şi Barrie Jones, de la Universitatea din Milton Keynes, Marea Britanie, au dovedit, anul acesta, că modelul din 1994 era doar parţial corect.

Cei doi spun că Jupiter afectează traiectoria cometelor în două moduri diferite. Pe de o parte, câmpul său gravitaţional "împinge" cometele spre interiorul Sistemului Solar, unde există şansa de a lovi Pământul, dar, pe de altă parte, tot Jupiter "azvârle" jumătate din pietroaiele întâlnite pe traiectorii care le scot definitiv din Sistemul Solar. Această operaţie de "măturare" nu o face nimeni altcineva pentru noi. Dacă în loc de Jupiter am pune o planetă de dimensiunile planetei Saturn, de pildă, efectul ar fi dezastruos.

Noul Jupiter ar fi suficient de "puternic" cât să trimită o parte din comete spre Pământ, dar n-ar mai avea forţa de a respinge nimic în afara Sistemului Solar. Jonathan Horner estimează, într-un interviu acordat revistei "New Scientist", că Terra ar fi de sute de ori mai lovită dacă Jupiter ar fi cât Saturn. Cei doi britanici recunosc însă că aceste simulări nu ne ajută prea mult.

"Pericolul mare vine din faptul că Sistemul Solar are o mulţime de comete şi asteroizi, care oricând îşi pot schimba direcţia din cauza ciocnirilor care au loc între ei. Să calculezi traiectorii luând în calcul sute de ciocniri posibile este, deocamdată, peste puterea computerelor noastre", se scuză Barrie Jones.