Se clatină dosarul trădării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa supremă nu a răspuns la presiunile politice, cei patru arestaţi fiind puşi în libertate prin decizia unanimă a nouă judecători Consultanţii străini Vadim Benyatov şi

Instanţa supremă nu a răspuns la presiunile politice, cei patru arestaţi fiind puşi în libertate prin decizia unanimă a nouă judecători

Consultanţii străini Vadim Benyatov şi Stamen Stantchev, precum şi oficialii români Dorinel Mucea şi Radu Donciu au fost eliberaţi în noaptea de luni spre marţi, ca urmare a deciziei unanime a Completului de nouă judecători ai instanţei supreme. Nici unul dintre aceştia nu au considerat că există dovezi certe prin care cei patru să poată fi menţinuţi în arest.

Săptămâna trecută, judecătorii instanţei supreme au acceptat propunerea de prelungire a mandatelor de arestare în dosarul de "trădare şi spionaj" făcută de procurorii Ciprian Nastasiu şi Doru Cristescu, însă după recursul inculpaţilor, magistraţii au decis înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi Capitala. Judecătorii au mai decis ca Benyatov, Stantchev, Mucea şi Donciu să nu comunice între ei şi să nu ia legătura cu alte persoane implicate cu acest dosar, până la finalizarea anchetei.

Benyatov: Nu sunt la curent cu nuanţele vieţii politice de aici

Vadim Benyatov ne-a declarat ieri că este absolut nevinovat şi nu înţelege miza acestei anchete, mai ales că nu a stat atât de mult în România încât să cunoască toate nuanţele vieţii politice de aici. "În primul rând aş vrea să mulţumesc celor nouă judecători care au deliberat luni în cazul meu. Vreau să le mulţumesc mai ales pentru faptul că au fost atenţi la detaliile cazului meu şi că au luat decizia corectă pe baza dovezilor. Sper că şi în continuare vor fi atenţi la fapte care vor demonstra că nu am făcut nimic greşit şi că, de fapt, sunt acuzat de acţiuni care sunt normale pentru afaceri de acest gen în orice colţ al lumii". Benyatov a subliniat faptul că procurorii nu i-au propus nicio înţelegere şi este decis să colaboreze în continuare cu autorităţile pentru ca acest dosar să fie închis cât mai repede. Vadim Benyatov a admis faptul că îl cunoaşte pe fostul ministru Codruţ Sereş, dar că acest lucru este absolut normal în meseria sa.

"Eliberarea, un pas în direcţia cea bună"

Întrebat cum explică conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice în care Stamen Stantchev îl asigură de reuşită, întrucât el "controleză Ministerul Economiei", Benyatov a refuzat să comenteze, sub pretextul că este vorba de o anchetă în curs. În săptămânile următoare, Benyatov, acuzat de spionaj şi tentativă de subminare a economiei naţionale, îşi va face o strategie de apărare, mai ales că în perioada în care a stat în arest nu ar fi avut acces total la documentele pe care le-a folosit Parchetul pentru incriminarea sa. "Faptul că am fost eliberaţi este un pas în direcţia cea bună. Înţeleg că trebuie să rămân în Bucureşti pentru încă 30 de zile. Sper că timpul va trece repede şi voi putea să revin la viaţa mea de la Londra", ne-a mai declarat Benyatov.

Credit Suisse îşi sprijină angajatul

Solicitarea de săptămâna trecută a reprezentanţilor Credit Suisse First Boston, unde Benyatov este consultant, de a fi eliberat angajatul lor, nu este considerată o presiune asupra magistraţilor de către acesta, ci doar un sprijin pe care compania angajatoare i l-a oferit. Ieri, reprezentanţii CSFB au salutat decizia instanţei supreme de punere în libertate a lui Vadim Benyatov şi au precizat că vor continua să facă presiuni pentru ca angajatul lor să fie lăsat să plece la Londra, pentru a primi tratament medical, el suferind de cancer tiroidian. Reprezentanţii companiei au susţinut că nu au văzut nicio probă concludentă care să susţină acuzaţiile împotriva lui Benyatov. Stamen Stantchev nu a dorit să comenteze scandalul declanşat de presupusele scurgeri de informaţii secrete din domeniul energetic, spunând că nu este momentul oportun.

Mucea: "Voi colabora cu organele de cercetare"

"Prin tot ceea am făcut mi-am folosit la maximum priceperea şi experienţa de negociator internaţional pe care am acumulat-o în cei peste 30 de ani de carieră, cu unicul scop de a asigura ca în domeniul energetic să se implementeze structuri şi mecanisme de operare de piaţă armonizate cu structurile UE, să asigur atragerea a peste 3 miliarde de euro atât din procesul de privatizare, cât şi din investiţii directe realizate de investitorii strategici. Apreciez că hotărârea luată în unanimitate de completul de nouă judecători ai Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, urmare a unor audieri care au durat peste 10 ore, de anulare a măsurii de arestare preventivă, şi cu impunerea interdicţiei de a părăsi Municipiul Bucureşti pentru o perioadă de 30 de zile, reprezintă o măsură corectă şi asigură o stare de normalitate în evoluţia dosarului de cercetare, în spiritul legii şi al respectului prezumpţiei de nevinovăţie. Urmează ca în perioada următoare să fac tot ce pot pentru a-mi demonstra nevinovăţia colaborând cu organele de cercetare penală. Doresc să mulţumesc mass-mediei care în ultima perioadă a reflectat în mod corect şi profesionist tranzacţiile care au făcut obiectul cercetării şi rolul meu în promovarea acestora.", ne-a declarat Dorinel Mucea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite