Cei mai chinuiţi dintre pământeni

Reparaţia morală cuvenită celor care au avut de suferit din cauza propriilor convingeri politice se lasă încă aşteptată. În schimb, imaginea lor a fost folosită constant, după

Reparaţia morală cuvenită celor care au avut de suferit din cauza propriilor convingeri politice se lasă încă aşteptată. În schimb, imaginea lor a fost folosită constant, după evenimentele din decembrie 1989, pentru acumularea de capital electoral.

Dacă ne gândim bine, câştigarea alegerilor de către CDR, în noiembrie 1996, s-a produs şi pe fondul emoţional creat prin trecerea la cele veşnice a lui Corneliu Coposu. Seniorul, aşa cum îl numesc ţărăniştii, a fost prezentat ca un simbol al rezistenţei anticomuniste.

"Brandul Coposu" a girat alternanţa la putere în România postdecembristă. Bineînţeles, detractorii săi şi-au făcut şi de această dată treaba, în bună tradiţie dâmboviţeană. Cea mai vehiculată bârfă era că "a dat cu subsemnatul pe la Secu", turnând pe unul şi pe altul.

Pentru mulţi dintre noi astfel de vorbe nu au contat. Am reţinut însă ce le spunea un bătrân câtorva studenţi chinuiţi de îndoieli în privinţa verticalităţii intelectualilor trecuţi prin temniţele comuniste: "Nu doresc nimănui să afle cum poate reacţiona un om după interogatorii interminabile, pedepse corporale, privaţiuni şi umilinţe!".

Personal, nu mi s-a părut o scuză pentru cei care au semnat "pactul cu diavolul", ci mai degrabă un mod obiectiv de a privi problema.

De-a dreptul degradant însă mi se pare să profiţi de pe urma imaginii foştilor deţinuţi pentru ca, la scurt timp, să-i dai uitării.

Din păcate, asta s‑a întâmplat în politica românească. O situaţie tragi-comică este că liderii partidelor bagă în seamă mai mult pâlcuri de pseudorevoluţionari, adunaţi pe la porţile diverselor instituţii în căutare de facilităţi şi drepturi. Schingiuiţi prin închisori, bolnavi şi împovăraţi de ani, foştii deţinuţi pe nedrept s-au mulţumit cu puţinul care li s-a dat la început.

Ei n-au făcut gălăgie, n-au agitat pumnii în aer şi nu s-au luat de piept cu politicienii. În ceasul al doisprezecelea au căpătat o speranţă prin proiectul de lege privind persoanele condamnate la închisoare pe criterii politice sau supuse altor măsuri represive. Statul român are prilejul să repare o mică parte din ce‑a stricat de-a lungul a mai bine de patru decenii.

Nimeni nu le va mai da înapoi anii pierduţi în tinereţe şi nici familiile ruinate din cauza îndelungatei lor absenţe. Banii plătiţi de la buget vor mai uşura, poate, suferinţele şi lipsurile unora, dar răul cel mare nu mai poate fi îndepărtat.

Istoria trebuie să ne-o asumăm cu toţii, inclusiv aceia care dau dovadă de memorie doar în preajma momentelor electorale.