O chestiune tehnică îl împiedică pe Bush să desfiinţeze vizele pentru România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul american a adoptat, marţi, cu 60 de voturi pentru şi 38 împotrivă, un proiect de lege cu privire la măsurile de securitate la nivel naţional. Textul, care urmează recomandările

Senatul american a adoptat, marţi, cu 60 de voturi pentru şi 38 împotrivă, un proiect de lege cu privire la măsurile de securitate la nivel naţional. Textul, care urmează recomandările făcute de Comisia de anchetă a atentatelor de la 11 septembrie, conţine un amendament ce ar putea duce la ridicarea obligativităţii vizelor de Statele Unite pentru România.

Documentul, de natură tehnică, se referă la dotările pentru securitate, mijloacele de comunicare între diverse servicii de securitate sau transparenţa bugetului pentru informaţii. Toate sunt aspecte importante în contextul în care se vorbeşte despre eliminarea vizelor americane pentru anumite state, scrie AFP.

Eliminarea vizelor ar micşora însă controlul pe care autorităţile federale îl au asupra persoanelor care ajung în Statele Unite, acestea nemaifiind supuse verificării în ţările de origine.

Senatorul republican George Voinovich este cel care a facilitat adoptarea amendamentului pentru eliminarea vizelor, destinat cetăţenilor din ţările care susţin Statele Unite în lupta împotriva terorismului. De această măsură ar putea beneficia România, Bulgaria, Cipru, Cehia, Grecia, Malta, Polonia, Slovacia, Ungaria, Ţările Baltice, dar şi Coreea de Sud. În prezent, doar cetăţenii din 27 de state pot călători în SUA fără vize. Din cauza unei "chichiţe" tehnice, însă, proiectul adoptat riscă să nu aibă efect. Textul trebuie armonizat cu un proiect de lege adoptat de Camera Reprezentanţilor în ianuarie, care face referire la autorizarea sindicatului din cadrul Agenţiei pentru securitatea transporturilor, refuzat categoric de Administraţia Bush. Ca urmare, preşedintele american a ameninţat că va recurge la dreptul de veto.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite