O certitudine şi multe întrebări

Cred că nimeni nu mai avea vreun dubiu în privinţa rezultatului alegerilor prezidenţiale ruseşti. Greu de imaginat un scrutin mai previzil ca acesta, chiar şi pentru Rusia, o ţară care nu

Cred că nimeni nu mai avea vreun dubiu în privinţa rezultatului alegerilor prezidenţiale ruseşti. Greu de imaginat un scrutin mai previzil ca acesta, chiar şi pentru Rusia, o ţară care nu se conduce după canoanele democraţiilor occidentale. Pentru conformitate, consemnăm şi noi că, începând de astăzi, şef la Kremlin a devenit Dmitri Medvedev.

Este însă şi singura certitudine, întrebările, dubiile, nesiguranţa făcându-şi loc în comentariile analiştilor şi politicienilor încă înainte de încheierea formalităţii alegerilor. Va fi Medvedev doar o marionetă supusă lui Putin? Şi cum va funcţiona Rusia cu două pupitre de comandă, unul la Kremlin, celălalt la guvern, unde revine "ţarul" Vladimir?

Nu cumva puterea bicefală e de natură să creeze, poate nu imediat, ci în timp, incertitudini şi dezbinare? Înseamnă venirea lui Medvedev continuitate sau nuanţare în politica externă a Rusiei? Sunt întrebări care se fac auzite în toate cancelariile lumii şi, sper, că şi la Bucureşti.

Evident, nu poate fi vorba de schimbări spectaculoase. Amintirea lui Boris Elţîn, privit cu simpatie condescendentă în Occident, mai ales pentru performanţele bahice, a lăsat cicatrici adânci pe orgoliul Rusiei. Iar unul din atuurile lui Putin în faţa ruşilor de rând a fost tocmai repoleirea blazonului ţării şi recâştigarea statutului de mare putere a acesteia. Or, Medvedev nu-şi poate permite acum să calce strâmb, înmuind tonul şi renunţând la încruntările legate de NATO, de influenţa în Balcani, în Caucaz sau la replicile semeţe adresate Washingtonului.

"Diplomaţia gazului", aplicată cu succes de Moscova, i-a făcut pe puternicii Europei să-i mănânce din palmă lui Putin, iar de firavul simulacru de politică energetică comună, pus la cale la Bruxelles, s-a ales praful. Toate sunt parte din moştenirea lăsată de Putin lui Medvedev, iar dacă în materie de fineţuri diplomatice poate mai are de învăţat, în privinţa continuării "diplomaţiei gazului" nici că există o persoană mai potrivită.

Să nu uităm că proaspătul preşedinte al Rusiei a condus imperiul "Gazprom" şi e lesne de presupus că nu va abdica de la linie, cunoscând perfect valoarea unui astfel de argument în relaţia cu restul lumii.

Ce şanse ar avea România, în contextul dat, să reia dialogul cu Rusia lui Medvedev, după ce a ratat cu Rusia lui Putin? Deşi vitejiile verbale ale lui Traian Băsescu nu lasă Bucureştiului un loc de întors prea generos, o mână de împăcare diplomatică, întinsă acum Kremlinului, n-ar strica. "Factura" răcirii relaţiei cu Moscova a devenit, deja, prea scumpă.